“Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 7 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Deep” este actul normativ care va fi adoptat de Guvern.
Nota de fundamentare arată că faza curentă a perioadei de explorare se va încheia în decembrie 2025, iar cele două companii concesionare, Petrom și Romgaz, au solicitat prelungirea acesteia cu doi ani. Cererea a fost acceptată.
Momentan, companiile sunt implicate în faza de dezvoltare a Neptun Deep, unde în cele două structuri Pelican și Domino, se instalează cele 10 sonde care vor aduce din 2027 la țărm primele gaze din cele 100 miliarde de metri cubi estimate.
”Faza de dezvoltare a celor două zăcăminte comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud implică investiţii masive în tehnologie de ultima generaţie, fiind necesară o perioada suficientă de timp şi resurse tehnice şi umane dedicate în vederea construirii infrastructurii subacvatice, forajului şi echipării sondelor de dezvoltare, respectiv construirii şi punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie offshore pentru exploatarea resurselor comerciale de gaze naturale. Finalizarea acestor lucrări de explorare-dezvoltare este prioritară, fiind o condiţie pentru asigurarea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale la nivel naţional şi regional”, arată nota de fundamentare.
Astfel, este necesară extinderea fazei de explorare din motive de siguranță și eficiență, inclusiv de optimizare a resurselor și de evitare a mai multor foraje simultane, care cresc costurile și riscurile, în condițiile în care acordul petrolier impune forajul unei noi sonde de explorare, scrie în notă.
“Activitățile de foraj pentru structurile Domino și Pelican Sud trebuie menținute pentru ajungerea la exploatare cu prioritate a acestor resurse în structura Anaconda; forajul de explorare are, prin definiție, un scop diferit față de forajul sondelor de dezvoltare-exploatare, în sensul asigurării unor noi descoperiri comerciale.
Din motive de siguranță și eficiență este de preferat ca pentru realizarea forajului de explorare să fie utilizată aceeași instalație de foraj deja contractată de Titular pentru realizarea forajului sondelor de dezvoltare-exploatare și forarea sondei de explorare după finalizarea sondelor de explorare, comparativ cu derularea unor operațiuni simultane de foraj sonde de explorare și de exploatare.
Astfel, va exista o singură operațiune de foraj în desfășurare în zona de apă adâncă (…)”, arată nota de fundamentare.
“De asemenea, prin actul adiţional se renunţă de către titularul OMV Petrom la acţiunea desfăşurată sub Regulile de arbitraj din 2021 ale Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral ICC nr. 27655/HBH, precum şi la dosarele aflate pe rolul instanţelor nationale, respectiv al Judecătoriei Sector I sub nr. 10551/299/2023 şi al Tribunalului Bucureşti sub nr. 6312/2/2023”, se arată în nota de fundamentare.
OMV Petrom a depus în 2023 Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris o reclamație împotriva statului român – prin Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM) legată de regimul de vânzare a gazelor din Marea Neagră.
Plângerea OMV Petrom a vizat modificarea legii offshore în ceea ce privește modul în care poate dispune de gazele produse din Marea Neagră, în sensul în care companiei i s-au impus restricții la vânzare – înainte de a semna orice contract de vânzare, compania trebuie să facă o ofertă de a vinde acele gaze statului român, adică Rezervelor de Stat.
Discuții la nivel înalt
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirma, săptămâna trecută, că discuţiile avute la Viena cu cancelarul Christian Stocker şi cu ministrul Energiei, Wolfgang Hattmannsdorfer, au vizat proiectele prin care România îşi poate întări poziţia în regiune pe zona de energie şi investiţii. ”OMV Petrom şi Romgaz lucrează împreună la investiţia care poate transforma România într-un pol de stabilitate energetică la nivel european. Am insistat pe îmbunătăţirea interconectărilor energetice, în special cele electrice, în regiunea noastră”, arăta el.
La începutul acestei luni, premierul Ilie Bolojan a discutat cu oficiali ai OMV Petrom, în special despre stadiul proiectului Neptun Deep, dar şi despre planurile de investiţii ale companiei şi rolul acesteia în asigurarea securităţii energetice a României. Potrivit Guvernului, compania a confirmat că îşi menţine angajamentul de a investi în România, inclusiv în proiecte de energie regenerabilă şi dezvoltarea capacităţilor pentru biocombustibili.
De asemenea, conform anunţului Executivului, reprezentanţii OMV Petrom au prezentat stadiul actual al proiectului, subliniind că lucrările avansează conform calendarului şi în coordonare cu Romgaz.
”Compania a confirmat, de asemenea, că îşi menţine angajamentul de a investi în România, inclusiv în proiecte de energie regenerabilă şi dezvoltarea capacităţilor pentru biocombustibili, contribuind astfel la stabilitatea aprovizionării cu energie”, a mai transmis Guvernul.
Potrivit reprezentanţilor acestuia, temele abordate au vizat şi extinderea explorării în zona offshore mai adâncă din Marea Neagră.
În acest context, s-a discutat despre execuţia forajului ANACONDA-1, având în vedere termenele obligaţiilor existente.