UPDATE: Guvernul: Problema datoriilor pe care TVR le are este veche, de aproape 10 ani. Ce spune TVR

Guvernul constată "cu regret" că în spaţiul public sunt lansate o serie de acuzaţii nefondate în legătură cu implicarea sau lipsa de implicare în gestionarea situaţiei TVR, se arată într-un comunicat al Executivului remis vineri. Executivul precizează că  problema datoriilor pe care televiziunea publică le are este veche, de aproape zece ani.
Economica.net - vin, 22 apr. 2016, 14:57
UPDATE: Guvernul: Problema datoriilor pe care TVR le are este veche, de aproape 10 ani. Ce spune TVR

” În toţi acești ani, datoriile către EBU (European Broadcasting Union) au fost mereu amânate şi neglijate. Situația de fond în care ne aflăm nu este cauzată de vreo decizie a guvernului, iar încercarea de a considera guvernul actual responsabil este nepotrivită şi nefondată”, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Soluţiile Guvernului pentru TVR: reorganizarea ca instituţie publică, ca societate comercială, ca regie sau insolvenţa

Executivul reaminteşte că televiziunea publică este o instituţie aflată în subordinea Parlamentului, care trebuie să aleagă conducerea TVR.

„Guvernul aşteaptă o decizie în această privinţă, pentru a avea un partener decizional în toate aspectele executive care vizează activitatea televiziunii. Faptul că, după mai bine de o lună de la începerea acestui proces, nu există încă o conducere care să îşi asume responsabilitatea deciziilor executive în ceea ce priveşte TVR, face ca orice proiect de restructurare sau clarificare a situaţiei financiare să fie imposibil”, arată Guvernul.

Insitituţia precizează că situaţia televiziunii publice a fost adusă la cunoştinţa Parlamentului încă de la începutul acestui an, iar, în urma întâlnirii dintre parlamentarii comisiilor de cultură cu reprezentanţii TVR şi ai Guvernului, s-a concluzionat că Executivul trebuie să prezinte soluţiile de modificări legislative care să permită restructurarea TVR şi gestionarea problemei datoriilor.

„Aceste propuneri au fost trimise la Parlament în data de 28.03, aşa încât modificările Legii 41/1994 să poată avea loc în timp util. Aceste modificări legislative sunt în curs, dar nu sunt finalizate. În consecinţă, în actualul cadru legal nu există posibilitatea plăţii parţiale a datoriilor doar pentru unul din creditorii televiziunii. Un eventual ajutor financiar care să nu fie susceptibil de nerespectare a condiţiilor de concurenţă nu poate fi acordat decât în cadrul unui plan de restructurare, sub o formă sau alta, de administrarea specială a televiziunii”, se mai arată în documentul citat.

Astfel, Guvernul anunţă că, prin Ministerul de Finanțe, va informa EBU în legătură cu situația de drept a TVR şi despre cadrul legal existent, în care reorganizarea operativă care să permită plata datoriilor este imposibil de realizat în perioada imediat următoare.

În încheiere, Executivul solicită tututor instituțiilor care gestionează soarta televiziunii publice „o implicare activă şi responsabilă, pentru a  nu perpetua situația dificilă în care se află TVR”.

Citeşte şi: Protest spontan la TVR. Sute de angajaţi au ieşit în curtea instituţiei

Te-ar mai putea interesa și
RO-ALERT în Tulcea. Avertizare de drone
RO-ALERT în Tulcea. Avertizare de drone
Populaţia din zonele de nord şi est ale judeţului Tulcea a primit, joi dimineaţa, un nou mesaj RO-ALERT de avertizare cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din......
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul ...
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...