Guvernul rus a aprobat un credit pentru finanţarea extinderii centralei nucleare din Ungaria

Guvernul rus a aprobat acordarea unui împrumut în valoare de 10 miliarde de euro pentru finanţarea extinderii centralei nucleare de la Paks (Ungaria), a anunţat joi agenţia rusă Interfax, preluată de MTI.
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 14:30
Guvernul rus a aprobat un credit pentru finanţarea extinderii centralei nucleare din Ungaria

În luna ianuarie a acestui an, Rusia şi Ungaria au semnat un acord cu privire la construirea a două noi unităţi de către partea rusă la centrala nucleară ungară Paks. Acordul, prevede, între altele, că Rusia va acorda Ungariei un credit de până la 10 miliarde de euro pentru construirea celor două noi reactoare, care vor dubla capacitatea singurei centrale nucleare din Ungaria.

Documentul privind decizia Guvernului de la Moscova a fost semnat luni de către premierul rus Dmitri Medvedev şi publicat joi pe portalul oficial de informaţii juridice. Decretul îi autorizează pe miniştrii ruşi ai Finanţelor, Economiei şi Afacerilor Externe, precum şi compania rusă Rosatom şi banca rusă Vnesheconombank să înceapă negocieri cu Guvernul ungar în vederea pregătirii contractului de împrumut.

Rusia va acoperi 80% din costurile construirii celor două noi reactoare de la Paks. Ungaria poate să tragă din împrumut începând din 2014 şi până în 2025. Compania rusă Rosatom este contractorul general pentru cele două noi unităţi.

Situată la 100 km sud de Budapesta, centrala de la Paks a fost construită în anii ’80 de sovietici şi furnizează 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. Ţara vecină este dependentă pentru aprovizionarea cu energie de Rusia, de la care primeşte 80% din necesarul de petrol şi 75% din cel de gaze naturale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” împotriva Iranului
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” ...
Washingtonul a adresat joi un avertisment ferm atât aliaţilor, cât şi adversarilor săi, afirmând că aceştia au tot interesul să susţină presiunea economică "maximală" aplicată de SUA......
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Drona doborâtă de avioane NATO săptămâna trecută după ce intrase în spaţiul aerian al Letoniei era un model ucrainean, ...
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
Primăria Municipiului București (PMB) anunță joi seara că vineri va fi deschisă circulația pe sensul Bd. Titulescu ...
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă ...