Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în contextul războiului din Orientul Mijlociu

Ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, a anunţat joi că pregăteşte un pachet de măsuri fiscale destinate să limiteze impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra preţurilor locale la electricitate şi combustibili, în una dintre cele mai dinamice economii ale Europei, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 12 mart. 2026, 18:54
Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în contextul războiului din Orientul Mijlociu

Ostilităţile lansate de Statele Unite şi Israel împotriva Iranului începând cu 28 februarie au stârnit îngrijorări privind creşterea preţurilor la nivel mondial, în special din cauza creşterii costului hidrocarburilor ca urmare a închiderii Strâmtorii Ormuz, prin care trece o mare parte din exporturile de petrol şi gaze ale ţările din Golful Persic.

În Spania, preţurile combustibililor la pompă au crescut deja brusc, cu un salt de peste 25% la motorină, conform cifrelor oficiale.

Joi, ministrul Economiei, Carlos Cuerpo, a indicat că răspunsul Guvernului de la Madrid pentru a proteja puterea de cumpărare a populaţiei va fi „în primul rând sub formă de măsuri fiscale”, modelate în principal după cele implementate în 2022, pentru a contracara creşterile de preţuri provocate de invazia rusească în Ucraina.

„Există un consens destul de larg cu privire la efectul pozitiv de moderare a preţurilor (…) pe care (aceste măsuri) l-au avut”, a argumentat Carlos Cuerpo, după o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor şi ai angajatorilor.

Ministrul Economiei a precizat că vor fi puse în aplicare ajutoare „specifice” pentru sectoarele agricultură şi transporturi, afectate deja de creşterea preţurilor la combustibili în Spania.

„Prioritatea este să ne concentrăm pe finalizarea textului cât mai curând posibil în următoarele zile, astfel încât acesta să fie gata de aprobare”, a continuat oficialul.

Cu toate acestea, Carlos Cuerpo a dorit să transmită „un mesaj liniştitor”, afirmând că ţara este „încă departe de situaţia care a fost în 2022”, când inflaţia în Spania a trecut de 10%.

Ministrul Economiei a precizat că rezistenţa Spaniei se datorează „diversificării” aprovizionării sale cu energie, în special „angajamentului său decisiv” faţă de sursele regenerabile de energie, care reprezintă 56% din mixul energetic naţional, conform ultimelor cifre oficiale disponibile.

Importurile de petrol ale Spaniei provin în principal din America şi Africa, departe de zona Orientului Mijlociu, care a fost afectat de război şi de perturbările transporturilor.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul Ciucu
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Bucureştiul va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, transmite Agerpres....
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este la a treia ediție și a adunat peste 250 de participanți
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este ...
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acţiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de ...
Investitorii axați pe tehnologie și gaming au obținut randamente duble față de Nasdaq-100 în zece ani – analiză etoro
Investitorii axați pe tehnologie și gaming au obținut randamente duble față de Nasdaq-100 în zece ani – analiză ...
O nouă analiză realizată de platforma de tranzacționare și investiții etoro arată că investitorii care s-au concentrat ...
Ucraina se opune unei integrări în Uniunea Europeană cu restricții asupra exporturilor sale de produse agricole
Ucraina se opune unei integrări în Uniunea Europeană cu restricții asupra exporturilor sale de produse agricole
Ucraina a afirmat miercuri că se opune limitărilor la exporturile sale agricole în cadrul procesului de aderare la Uniunea ...