Guvernul spune că face o noua centrală termoelectrică în Bucureşti cu banii pe care i-a luat de la Enel

Enel a plătit statului român dividende de circa jumătate de miliard de lei, iar banii vor fi folosiţi pentru investiţii în sectorul energetic, printre care şi proiectui CET Titan, ne-a declarat preşedintele SAPE, Bogdan Stănescu
Mihai Nicuţ - S, 29 feb. 2020, 20:18
Guvernul spune că face o noua centrală termoelectrică în Bucureşti cu banii pe care i-a luat de la Enel

“Mare din suma se duce spre investiţii în sistemul energetic, prin proiectele SAPE, cum ar fi CET Titan- respectiv construcția unei instalații de cogenerare care să asigure bucureștenilor agentul termic. Electricitatea produsă va fi vândută pe bursă, conform legii”, ne-a declarat Bogdan Stanescu, președintele directoratului Societăţii de Administrate a Participaţiilor din Energie (SAPE).

“De asemenea, SAPE este implicată în procedura de ofertare pentru achiziția grupului CEZ din România. Am intrat în a doua fază a selecției.  Mai avem în analiză și alte proiecte de cogenerare la nivel național, în care SAPE dorește să se implice. Chiar dacă suma încasată este impresionantă, este insuficientă pentru nevoia de investiții în sistemul energetic și pentru intențiile SAPE de a derula astfel de investiții”, ne-a mai declarat Stănescu.

Ministerul Economiei a anunţat recent că că a ajuns la un acord cu compania Enel în sensul în care investitorul italian a fost de acord să plătească statului dividende de 502 milioane de lei, din rezultatul reportat al anilor anterior, după negocieri cu reprezentanții statului. Ulterior, Enel a anunțat că firmele pe care le controlează în România au plătit dividende tuturor acționarilor (deci inclusiv statului) în valoare totală de trei miliarde de lei, invocând faptul că acum cadrul de reglementare pentru activitatea sa în România este mai bun și permite companiilor să disponibilizeze banii către acționari.

Discuțiile din partea statului au fost coordonate de Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – prin echipa SAPE condusă de Bogdan Stănescu, președintele Directoratului SAPE SA.

CET Titan, un proiect vechi

Proiectul de construire a unei noi capacităţi de producţie de energie electrică şi termică pe platforma vechii centrale electrice de termoficare (CET) Titan este destul de vechi.

“Există un plan făcut, şi care are aprobarea de principiu a Ministerului Energiei, privind construcţia unei centrale electrice pe gaze noi, în ciclu combinat, pe locul fostului CET Titan. Capacitatea centralei va fi de 50 MW, iar investiţia ar fi de maximum 40 de milioane de euro, pentru că dispune de un amplasament foarte bun. Este la sursa de gaz, la sursa de apă, şi este lângă staţia electrică, deci costul ar putea coborî undeva la 700.000 de euro pe MW nou instalat”, ne declarau surse guvernamentale în vara lui 2018..

Centrala electrică de termoficare (CET) Titan, s-a desprins din Electrocentrale Bucureşti-societatea care administrează toate CET-urile mari din Bucureşti în 2014, şi a devenit Electrocentrale Titan, societate aflată în subordinea Ministerului Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...