Guvernul Ucrainei a aprobat divizarea companiei naţionale de energie

Guvernul Ucrainei a aprobat vineri un proiect de lege care prevede divizarea companiei naţionale de energie Naftogaz în structuri separate de producţie şi furnizare, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene, şi interzice închirierea sau privatizarea sistemului de transport al gazelor.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 16:02
Guvernul Ucrainei a aprobat divizarea companiei naţionale de energie

Naftogaz trebuie divizată potrivit prevederilor Pachetului 3 Energie al UE, care impune separarea activităţilor de producţie, furnizare şi vânzare, Ucraina fiind membru al Comunităţii Europene pentru Energie, a declarat Vladimir Makuşa, secretar de stat în Ministerul Energiei şi Minelor, transmite RIA Novosti.

Makuşa a arătat că amânarea reformelor din sectorul energiei a împiedicat modernizarea sistemului de transport al gazelor, iar aprobarea proiectului ar putea relansa procesul.

„De fapt, implementarea primului proiect pilot, de modernizare a sistemului de tranzit al gazelor, a conductei Urengoi-Pomary-Uhgorod, cu fonduri de la instituţiile financiare ale UE, a fost oprită. Europa a refuzat să acorde fondurile până când Ucraina reformează piaţa internă a gazelor”, a spus Makuşa.

Naftogaz ar fi trebuit să primească anul trecut 300 de milioane de dolari din partea unui consorţiu de bănci, pentru modernizarea conductei Urengoi-Pomary-Uhgorod.

Autorităţile de la Kiev estimează costul total al modernizării întregului sistem de gazoducte la 5-7 miliarde de dolari, pe parcursul a 5-7 ani.

Proiectul este criticat de opoziţia din Parlamentul ucrainean, în special de susţinătorii fostului premier Iulia Timoşenko.

Şeful Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Andri Kiuiev, a declarat că membrii acestuia vor discuta administrarea sistemului de transport al gazelor ca pe o problemă de securitate naţională.

Rusia a propus anterior înfiinţarea unei companii mixte între Naftogaz şi Gazprom, pentru operarea sistemului de tranzit al gazelor, ca parte a unui acord privind preţul gazelor.

Cele două ţări se află de mult timp într-un conflict referitor la preţul gazelor, considerat prea mare de către guvernul de la Kiev, şi volumul achiziţiilor ucrainene.

Ucraina a importat peste 1,8 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti în ianuarie, iar în februarie a fost nevoită să mărească achiziţiile la 3,1 miliarde de metri cubi, din cauza gerului.

Preţul mediu pe care Ucraina trebuie să îl plătească în acest an pentru gazele ruseşti este de 416 dolari pentru o mie de metri cubi.

Ucraina susţine că ar fi mai ieftin dacă ar cumpăra gaze ruseşti din Germania şi a început să caute alte surse de aprovizionare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Două drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte sâmbătă de aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, după ce au pătruns în spațiul aerian național,......
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat sâmbătă înființarea unei Organizații de Management al Destinației ...
Polul imobiliar din București unde un singur dezvoltator are proiecte de peste un miliard de euro: Ce s-a construit și ce turnuri urmează
Polul imobiliar din București unde un singur dezvoltator are proiecte de peste un miliard de euro: Ce s-a construit și ...
Unul dinte cei mai mari dezvoltatori din România pregătește noi investiții într-un cartier din București unde proiectele ...
Proteste împotriva „costului ridicat al vieţii”: Peste 500.000 de manifestanţi în Franţa, potrivit sindicatelor
Proteste împotriva „costului ridicat al vieţii”: Peste 500.000 de manifestanţi în Franţa, potrivit sindicatelor
"Peste 500.000" au participat la acţiuni şi defilări organizate sâmbătă în Franţa împotriva "costului ridicat al ...