Guvernul ungar a depus o nouă ofertă pentru cumpărarea aeroportului din Budapesta

06 09. 2023
Aeroportul din Budapesta

Aeroportul internaţional din Budapesta a fost privatizat în 2005, iar acordul de concesionare, negociat pentru o perioadă de 75 de ani, asigură o poziţie puternică investitorilor străini, care au dreptul să colecteze aproape toate veniturile generate de serviciile aeroportuare.

Premierul ungar, Viktor Orban, şi-a exprimat dorinţa de a răscumpăra participaţiile deţinute de acţionarii străini la companiile considerate de interes „strategic”, aşa cum a făcut în sectoarele energiei şi media. Executivul de la Budapesta a depus în 2021 o ofertă non-angajantă de a prelua aeroportul din Budapesta însă procedurile au fost oprite ulterior din cauza inflaţiei ridicate şi a volatilităţii de pe pieţele financiare globale

„Suntem în măsură să confirmăm că Guvernul ungar a depus o nouă ofertă oficială pentru preluarea Budapest Airport Zrt. Actualii acţionari au ajuns la concluzia că oferta este în interesul lor şi au decis să intre în discuţii formale, care ar urma să se întindă pe mai multe luni”, a informat operatorul AviAlliance, care deţine o participaţie de 55,44% la aeroportul internaţional din Budapesta.

Potrivit Bloomberg News, valoarea tranzacţiei ar putea să se ridice la patru miliarde de euro, iar sursele susţin că Ungaria vrea să preia o participaţie de 51% via o companie de investiţii controlată de stat, în timp ce restul de 49% ar urma să fie preluat de un alt operator aeroportuar.

În luna iunie a acestui an, ministru Dezvoltării Economice, Marton Nagy, a spus că Ungaria caută un co-investitor „prietenos” împreună cu care să preia aeroportul din Budapesta, iar autorităţile ungare poartă discuţii cu mai mulţi operatori aeroportuari, unul dintre ei fiind din Qatar.

Graţie companiilor low-cost, Ungaria a devenit o destinaţie populară pentru călătorii. Profiturile înregistrate de aeroportul din Budapesta au crescut până la 331 milioane euro în 2019.