Guvernul ungar ameninţă cu preluarea băncilor străine

Obiectivul guvernului de la Budapesta este să crească controlul investitorilor ungari asupra sectorului bancar local până la cel puţin 50%, a declarat marţi premierul Viktor Orban, citat de Reuters.
Economica.net - mar, 12 mart. 2013, 21:14
Guvernul ungar ameninţă cu preluarea băncilor străine

OTP, cel mai mare grup bancar ungar, concurează cu diviziile locale ale unor bănci străine precum Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International, UniCredit SpA, Intesa Sanpaolo SpA, Bayerische Landesbank, General Electric Co. şi Citigroup Inc.

„Este o situaţie nesănătoasă faptul că străinii controlează o proporţie atât de mare din sistemul bancar ungar”, a declarat Orban la un forum economic organizat de Camera ungară de comerţ şi industrie. „Respectând tratatele internaţionale, trebuie să ne străduim să creştem proporţia ocupată de proprietarii ungari în sistemul bancar local… Am dori ca cel puţin 50% din sistemul bancar ungar să se afle în mâinile ungarilor”, a spus Orban.

De asemenea, premierul ungar a anunţat că guvernul ungar are de gând să ajute întreprinderile mici şi mijlocii să-şi convertească creditele în valută în credite în forinţi şi a cerut ministrului economiei, Mihaly Varga, să pună la punct un program atractiv de conversie.

Băncile străine care activează pe piaţa din Ungaria se confruntă cu cea mai mare taxă bancară din Europa, un program anterior de reducere a poverii creditelor ipotecare în valută şi creşterea creditelor neperformante.

Banca italiană Intesa Sanpaolo a anunţat marţi că divizia sa din Ungaria a înregistrat pierderi de 279 milioane de euro în trimestrul patru. ‘Ungaria a devenit un fel de coşmar’, a declarat directorul Intesa Sanpaolo, Enrico Cucchiani. ‘Toată lumea este destul de îngrijorată în legătură cu Ungaria’, a adăugat Cucchiani.

Planurile lui Viktor Orban riscă să creeze o prăpastie între cel mai îndatorat stat est-european şi restul statelor membre UE, în condiţiile în care în decurs de o săptămână partidul Fidesz a modificat Constituţia, a preluat controlul asupra Băncii centrale prin numirea unui apropiat al lui Orban în postul de guvernator şi a limitat independenţa Curţii Constituţionale.

 

Te-ar mai putea interesa și
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2......
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale ...
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...