Guvernul ungar reduce la jumătate contribuţiile sociale pentru anumite categorii de angajaţi

 Guvernul ungar a prezentat luni un program în 10 puncte pentru protejarea locurilor de muncă, primele cinci referindu-se la reducerea la jumătate a contribuţiilor de asigurări sociale pentru cinci categorii de angajaţi, între care cei sub 25 de ani şi cei de peste 55 de ani, relatează Portfolio.
Economica.net - lun, 02 iul. 2012, 15:17
Guvernul ungar reduce la jumătate contribuţiile sociale pentru anumite categorii de angajaţi

Celelalte categorii care intră sub incidenţa programului sunt muncitorii necalificaţi în vârstă de 25-54 de ani, persoanele aflate în şomaj care sunt angajate şi care vor beneficia de scutire integrală de la plata contribuţiilor de asigurare socială timp de doi ani, iar din al treilea an de o reducere de 50%.

Mamele care revin la lucru din perioada de creştere a copilului vor fi scutite la rândul lor, integral, de la plata contribuţiilor pentru asigurări sociale, iar din al treilea an vor plăti numai 50%.

Alte măsuri se referă la firmele mici şi mijlocii.
Astfel, microîntreprinderile vor putea opta pentru plata unui impozit unic simplificat, pentru reducerea birocraţiei în cazul firmelor cu venituri sub 6 milioane de forinţi pe an (20.986 euro). Aceste firme vor putea plăti un impozit unic de 50.000 de forinţi (175 euro) pe lună sau de 25.000 de forinţi (87,5 euro) pe lună, în funcţie dacă este vorba despre o sursă unică de venit sau a doua slujbă.

Această taxă simplificată va înlocui impozitul pe profit, ca şi cel pe veniturile personale şi contribuţiile de asigurări sociale.

În cazul firmelor mici şi mijlocii, o nouă taxă va înlocui impozitul pe profit, impozitul pe veniturile personale şi contribuţiile pentru sănătate aplicate dividendelor.

Obiectivul măsurilor este de creştere a rolului şi contribuţiei firmelor mici şi mijlocii în economia naţională.
Firmele cu venituri de sub 500.000 de euro nu vor fi obligate să plătească TVA înainte de a încasa veniturile din vânzarea bunurilor şi serviciilor.

Guvernul intenţionează totodată să modifice legislaţia astfel încât pierderile provocate de fluctuaţiile cursului valutar să nu fie luate în calcul la evaluarea capitalului companiilor, în 2012 şi 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate – date ONRC
Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate – date ONRC
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele cinci luni din acest an a fost de 3.146, în creştere cu 13,62% faţă de perioada......
China continuă să construiască parcuri eoliene şi fotovoltaice în pofida riscului de risipă
China continuă să construiască parcuri eoliene şi fotovoltaice în pofida riscului de risipă
Proiectele în derulare care vizează construcţia de parcuri eoliene şi fotovoltaice în China continuă să le depăşească ...
Prin e-Factura au început să apară solicitări de sume fictive. Anumite facturi primite prin e-Factura nu reprezintă produse achiziționate ori servicii prestate. Mare atenție înainte de plată!
Prin e-Factura au început să apară solicitări de sume fictive. Anumite facturi primite prin e-Factura nu reprezintă ...
Prin e-Factura apar situații în care antreprenorii de bună credință primesc facturi cu sume fictive. Este foarte important ...
Secetă extremă în România. Care sunt zonele cele mai afectate
Secetă extremă în România. Care sunt zonele cele mai afectate
Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă va afecta culturile de porumb în mai multe regiuni agricole din ţară, ...