Guvernul ungar şi BERD au plătit 282 milioane de dolari pentru o participaţie de 30% la divizia locală a Erste

Guvernul ungar şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au convenit luni să preia fiecare o participaţie de 15% din acţiunile subsidiarei ungare a grupului bancar austriac Erste Group Bank pentru o sumă combinată de 77,78 miliarde forinţi (282 milioane de dolari), informează Reuters.
Economica.net - mar, 21 iun. 2016, 08:13
Guvernul ungar şi BERD au plătit 282 milioane de dolari pentru o participaţie de 30% la divizia locală a Erste

În luna februarie a anului trecut, preşedintele BERD, Sir Suma Chakrabarti, a semnat un memorandum de înţelegere cu premierul ungar Viktor Orban şi directorul general de la ErsteGroup, Andreas Treichl, conform căruia BERD şi Guvernul ungar vor prelua fiecare o participaţie de până la 15% din acţiunile Erste Bank Hungary Zrt. Potrivit calendarului iniţial, tranzacţia urma să se încheie până la finele lui 2015.

„Înainte de finalizarea tranzacţiei, Erste Group va consolida baza de capital a Erste Bank Hungary Zrt. pentru a putea permite băncii să ofere noi credite economiei ungare”, au anunţat părţile într-un comunicat de presă difuzat luni.

Separat, un purtător de cuvânt de la Erste Group a confirmat că banca va utiliza întreaga sumă rezultată de pe urma emiterii de noi acţiuni pentru a consolida capitalul subsidiarei sale ungare.

Guvernul ungar va achiziţiona o participaţie de 15% din acţiunile Erste Bank Hungary Zrt. prin intermediul companiei de stat Corvinus Zrt, care anul trecut a preluat şi totalitatea acţiunilor la Budapest Bank de la GE Capital pentru 700 milioane dolari.

BERD şi Corvinus vor plăti acelaşi preţ pentru participaţiile lor la Erste Bank Hungary Zrt., a şasea mare bancă din Ungaria în funcţie de active. Închiderea tranzacţiei, aşteptată să aibă loc în toamnă, depinde de obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare ungare şi europene precum şi de finalizarea majorării de capital ce trebuie făcută de Erste Group Bank la divizia sa din Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...