Guvernul Ungureanu a căzut

Economica.net
27 04. 2012
ungureanu_romanialibera_ro_08732900_03553800

Moţiunea a strâns 235 de voturi „pentru”. Opoziţia avea nevoie de 231 de voturi.

Potrivit Constituţiei, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate. În această situaţie, sunt aplicabile prevederile articolului 103, potrivit cărora „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Acelaşi articol stabileşte că, în termen de 10 zile de la desemnare, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. „Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în sedinţa comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, se menţionează într-un alt alineat.

Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea juramântului de membrii noului Guvern.

Ştirea se actualizează.