Guvernul USL şi construcţia de autostrăzi: un start ratat

Fie pentru că termenele avansate de vechea putere au fost nerealiste, fie pentru că nu s-a muncit în ritm suficient de alert, deschiderea traficului pe două tronsoane de autostradă, programată pentru sfârşitul acestei săptămâni, a fost amânată.
Economica.net - J, 28 iun. 2012, 21:19
Guvernul USL şi construcţia de autostrăzi: un start ratat

Autostrada Bucureşti-Ploieşti nu va fi deschisă traficului la data de 30 iunie, potrivit unui anunţ făcut de ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care a vizitat joi şantierul autostrăzii. Noul termen pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti: 1 august.

„Într-o lună de zile sperăm să armonizăm problemele speciale de siguranţă a circulaţiei pentru că acesta este principalul motiv pentru care nu dăm drumul la circulaţie. Într-o lună de zile sperăm să putem da drumul la circulaţie, iar recepţia finală să se facă potrivit tuturor normelor tehnice”, a spus ministrul.

Pe final de mandat, fostul ministru al Transporturilor Alexandru Nazare, a spus că data de 15 mai este termenul pentru recepţia autostrăzii, din datele avansate de constructori. Ulterior, după schimbarea Guvernului, termenul a fost prelungit la 30 iunie, dar nici acesta nu a putut fi respectat.

‘Noi vedem că se lucrează. Nu înţelegem de ce nu s-a lucrat la timp, cu atât mai mult cu cât Compania Naţională de Autostrăzi a avut suficientă clemenţă faţă de acest constructor. Există zece acte adiţionale semnate, ceea ce înseamnă un act adiţional cam la cinci kilometri’, a spus actualul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi. Potrivit acestuia, penalităţile pentru constructori se ridică deja la 14,5 milioane de lei (valabile la 22 iunie), iar fiecatre zi de întârziere înseamnă 0,05% din valoarea lucrărilor nefinalizate. Penalizările se aplică de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut.

Autostrada Bucuresti-Ploiesti au fost împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, unde lucrează asocierea Spedition UMB/Pa&Co International/Euroconstruct Trading 98.

Tronsonul Cernavodă-Medgidia

O altă porţiune de autostradă care at fi trebuit deschisă traficului, e drept, doar pe un singur fir, este tronsonul Cernavodă-Medgidia, parte a autostrăzii Bucureşti-Constanţa.

La 30 martie, pe final de mandat, fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, a spus că tronsonul Cernavodă-Medgidia va fi deschis traficului, pe ambele sensuri, la 30 iunie. Asta după ce, la începutul aceleiaşi luni, directorul tehnic al consorţiului Astaldi-Max Bogl, care construieşte autostrada, spusese că, din cauza frigului, lucrările au fost întârziate iar tronsonul va deschis la 30 iunie, însă pe un singur fir.

Acum o săptămână, oficiali din Compania de Autostrăzi recunoşteau că drumul va fi deschis abia la jumătatea lunii iunie, pe un singur fir. „Noul constructor lucrează, totuşi, într-un ritm deosebit. Sunt implicate, aproximativ, 300 de utilaje, 150 de mijloace auto, într-un ritm furnicar care este evident în momentul în care intri pe şantier. Cred cu fermitate că actualul constructor îşi doreşte foarte mult să se încadreze în termene şi în vara asta să avem circulaţie Constanţa-Bucureşti pe autostradă”, a spus şeful de la Drumuri şi Poduri Constanţa. Noul termen este 10 iulie.

Totuşi, există o diferenţă faţă de autostrada Bucureşti-Ploieşti: termenul stabilit prin contract pentru Cernavodă-Medgidia este ianuarie 2013. Termenul de 30 iunie a fost avansat de constructori, care vor să termine lucrarea mai repede.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan acuză situația catastrofală a absorbției banilor europeni pentru proiectele energetice ale companiilor de stat: CE Oltenia 10%, Transelectrica 4%, Elcen zero. “Nu mai putem continua așa”
Bolojan acuză situația catastrofală a absorbției banilor europeni pentru proiectele energetice ale companiilor de stat: ...
Ilie Bolojan a vorbit, într-o postare pe facebook, despre rezultatele catastrofale ale companiilor energetice de stat în absorbția banilor europeni pentru construcția de centrale sau de linii și......
Ultima prognoză mai taie aproape 90.000 de tone de grâu din producția estimată a României pentru anul acesta
Ultima prognoză mai taie aproape 90.000 de tone de grâu din producția estimată a României pentru anul acesta
Cercetătorii europeni au revizuit în minus, în luna mai, producția de grâu estimată pentru România în anul agricol ...
Dan Șucu, patronul Rapidului, are undă verde pentru blocuri turn chiar în apropierea stadionului Dinamo
Dan Șucu, patronul Rapidului, are undă verde pentru blocuri turn chiar în apropierea stadionului Dinamo
Dan Șucu, alături de partenerii săi de afaceri, are autorizația de construire pentru un proiect rezidențial de pe Șoseaua ...
Criptomoneda care a luat fața Bitcoin. Ce profit au adus principalele valute și de ce Hyperliquid a uimit – Raport
Criptomoneda care a luat fața Bitcoin. Ce profit au adus principalele valute și de ce Hyperliquid a uimit – Raport
În ultimul an, Bitcoin a pălit în fața unei criptomonede care se detașează în fața concurenței din piață. Deși ...