Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut

Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic, reprezentând un avans din creşterea pe grila din viitoarea lege a salarizării, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024, se arată într-un comunicat al Executivului.
AGERPRES - mie, 31 mai 2023, 15:37
Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut

Anunţul Guvernului a venit în urma întâlnirii pe care prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca au avut-o la Palatul Victoria, miercuri, cu liderii sindicatelor din educaţie, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.

Totodată, pentru personalul nedidactic din învăţământ, creşterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

„În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie şi va reprezenta punctul de referinţă al grilei de salarizare din educaţie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranşă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, se mai arată în comunicat.

Hăncescu (FSLI), despre noua ofertă a Guvernului: Acum mergem la oameni, îi consultăm şi vedem care va fi răspunsul

Noua ofertă a Guvernului pentru profesori va fi prezentată membrilor de sindicat în regim de urgenţă, în aşa fel fel încât aceştia să se poată pronunţa dacă greva va continua sau se va încheia, au anunţat, miercuri, liderii sindicatelor din educaţie, la finalul discuţiilor de la Guvern,.

„Guvernul ne-a propus astăzi să se acorde până la finalul anului o sumă brută lunară de 1.000 lei pentru fiecare din categoria persoanelor didactice, 400 de lei pentru personalul nedidactic, de asemenea, o ordonanţa de urgenţă prin care să prindă acel principiu pe care noi l-am clamat în permanenţă, şi anume în noua grilă de salarizare profesorul debutant să aibă salariul de plecare egal cu salariul mediu brut pe economie, iar prima tranşă pentru anul 2024 să fie de 40%. Aşa cum am spus şi premierului, acum mergem la oameni, îi consultăm şi să vedem care va fi răspunsul”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Întrebat ce preconizează că vor răspunde sindicaliştii la noua propunere a Guvernului, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a replicat: „Nu contează ce credem noi în momentul de faţă, contează ce vor crede colegii noştri. Atât comunicatul Guvernului, cât şi rezultatul discuţiilor de astăzi va fi adus la cunoştinţă în regim de urgenţă, astfel încât să se poată pronunţa”.

El a mai spus că „foarte curând” se va afla dacă greva va fi suspendată sau va continua.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...