Guvernul va aproba cadrul legal privind acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare companiei Tarom

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru crearea cadrului legal care să-i permită aprobarea valorii, formei şi a condiţiilor de acordare a unui ajutor de stat individual de restructurare pentru compania TAROM.
AGERPRES - lun, 04 oct. 2021, 15:07
Guvernul va aproba cadrul legal privind acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare companiei Tarom

++Potrivit notei de fundamentare a proiectului, se propune completarea OUG nr. 45/1997 privind înfiinţarea TAROM cu un nou articol care să prevadă posibilitatea ca, în cazul acordării unui ajutor de stat individual de restructurare sub formă de finanţare de la bugetul de stat, garanţie de stat şi/sau împrumut cu sau fără dobândă subvenţionată, forma, valoarea şi condiţiile acordării să fie aprobate prin hotărâre a Guvernului, cu excepţia ajutorului de stat prin instrumente de datorie publică, a cărui formă, valoare şi condiţii de acordare se vor aproba prin act normativ cu putere de lege, astfel încât să se poată aplica legislaţia privind datoria publică.

Economica.net a relatat despre intenția Executivului de această modificare, încă din luna iunie. 

Pe agenda şedinţei Executivului se află şi un proiect de hotărâre privind condiţiile de acordare a despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri pentru poliţiştii de penitenciare pentru riscurile în îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu.

„Despăgubirile constau în acordarea unei sume de bani pentru poliţiştii de penitenciare sau, în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situaţia în care viaţa, sănătatea ori bunurile poliţistului, ale soţului/soţiei şi ale copiilor aflaţi în întreţinerea sa sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea”, se explică în nota de fundamentare a proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Sectorului 3 își va deschide noul sediu din Hala Laminor începând de luni
Primăria Sectorului 3 își va deschide noul sediu din Hala Laminor începând de luni
Primăria Sectorului 3 îşi deschide noul sediu din Hala Laminor de luni, 17 august, iar primul serviciu care devine operaţional este zona de self-service, relocată din Calea Dudeşti, transmite......
Ministerul Energiei a realizat de la începutul anului plăți de 209 milioane de euro către beneficiarii de proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Energiei a realizat de la începutul anului plăți de 209 milioane de euro către beneficiarii de proiecte finanțate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi ...
Primăria Capitalei a început montarea șinei de tramvai de sub Podul Constanța. Ciucu a anunțat și termenul de finalizare a lucrărilor
Primăria Capitalei a început montarea șinei de tramvai de sub Podul Constanța. Ciucu a anunțat și termenul de finalizare ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat vineri că s-a început montarea şinei de tramvai sub Podul Constanţa, ...
Bursa de la București a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a ajuns la aproape 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a ajuns ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, ...