Hackerii Anonymous au furat bani de la bogaţi şi au dat la săraci

Hackerii grupării Anonymous au făcut acte de caritate pe banii altora. De sărbători, membrii Anonymous au furat bani din conturilor unor americani înstăriţi şi i-au transferat unor organizaţii de caritate.
Economica.net - lun, 26 dec. 2011, 16:15

Peste 4.000 de numere de cărţi de credit, parole şi adrese din lista confidenţială a unor organizaţii de cercetare în domenii precum politica socială, economia sau tehnologia militară au fost furate.

Un hacker a precizat că scopul furtului a fost oferirea unor donaţii de Crăciun pentru Crucea Roşie şi „Salvaţii copiii”. De asemenea, hackerii au anunţat că acesta este doar primul dintr-o serie de atacuri care vor urma în zilele de Crăciun. Unii dintre membrii organizaţiilor afectate au confirmat că s-au făcut tranzacţii neautorizate, folosind cardurile lor.

Deşi Anonymous susţine că a furat datele de pe „doar” 4.000 de carduri, din primele cercetări pare că ar fi vorba despre 90 de mii de cărţi de credit şi că suma extrasă, donată în întregime organizaţiilor de caritate, s-ar ridica la un milion de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim în ambiguitate la nivel global
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim ...
Numărul doi din BNR, Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, apreciază că traversăm o perioadă cu incertitudini prelungite care au dus la crearea unei stări......
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
Compania olandeza AmbaFlex, lider mondial în producția de sisteme de transport pe spiral, a închiriat pe termen lung un ...
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marţi noaptea infrastructura portuară şi civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunţat ...
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării ...