Haine ce ar putea pune viaţa copiilor în pericol. Vezi ce amenzi au luat comercianţii

Majoritatea comercianţilor vând îmbrăcăminte pentru copii neconformă, care ar putea pune în pericol viaţa celor mici. Asta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii ANPC. Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu peste 1,1 milioane de lei operatorii economici care au încălcat legislaţia privind hainele pentru copii, cordoane, costume tematice pentru carnaval, echipamente pentru schi.
Economica.net - J, 23 feb. 2012, 13:00
Haine ce ar putea pune viaţa copiilor în pericol. Vezi ce amenzi au luat comercianţii

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), 83% din totalul agenţilor economici controlaţi au fost găsiţi în neregulă în ceea ce priveşte comercializarea de haine pentru copii. „Au fost controlaţi 854 de operatori economici, dintre care 709, reprezentând 83 % din totalul controlat, prezentau abateri de la prevederile legale”, potrvit ANPC.

Controlul a urmărit, inclusiv depistarea de produse periculoase, care au în componenţă cordoane şi cordoane glisante, elemente care ar putea pune viaţa copiilor în pericol.

Cu ocazia controlului, au fost prelevate 33 de probe de îmbrăcăminte pentru copii, pentru analizarea compoziţiei fibroase. “Rapoartele de expertizare Larex au emis concluzia potrivit căreia, la 13 produse analizate, reprezentând 39,4 % din totalul prelevărilor efectuate, compoziţia fibroasă determinată nu corespunde cu cea inscripţionată pe eticheta acestora”, mai arată ANPC.

Pentru abaterile constatate operatorilor economici li s-au aplicat 798 sancţiuni, din care 358 avertismente şi 440 de amenzi contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 1.128.700 lei. S-au dispus, de asemenea, şi 517 măsuri de oprire temporară de la comercializare, pentru produse cu abateri în valoare de 842.100 lei şi 83 măsuri de oprire definitivă, pentru produse de îmbrăcăminte pentru copii prevăzute cu cordoane şi cordoane glisante care nu respectau cerinţele de siguranţă.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...