Haine, pantofi şi parfumuri contrafăcute, de un milion de lei, găsite de poliţiştii de frontieră din Giurgiu în urma unui control în trafic

19 04. 2026
contrafacute-giurgiu-19-apr-26

Potrivit sursei citate, controalele au avut loc în perioada 15-18 aprilie, pe DN 5, unde poliţiştii de frontieră au oprit mai multe vehicule care circulau pe ruta Turcia-Bulgaria-Germania. Verificările au fost efectuate de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători ai Compartimentului Sprijin Operativ – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

În urma acţiunilor, au fost descoperite 5.642 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, marochinărie şi produse de parfumerie, toate inscripţionate cu denumiri ale unor mărci protejate şi suspectate a fi contrafăcute. Persoanele care transportau bunurile – cetăţeni turci şi bulgari – nu au putut prezenta documente de provenienţă.

Valoarea totală a produselor este estimată la aproximativ 1.250.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca originale. Toate articolele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii au întocmit dosare penale pentru punerea în circulaţie a unor produse care poartă mărci identice sau similare cu unele înregistrate, fapt ce poate prejudicia titularii drepturilor de proprietate intelectuală.

ITPF Giurgiu precizează că desfăşoară zilnic acţiuni în zona de competenţă pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor şi participanţilor la trafic.