Hamas nu va preda armele şi va refuza orice dominaţie străină în Fâşia Gaza, afirmă un lider al mişcării

Un lider al Hamas, Khaled Mechaal, a afirmat duminica aceasta că mişcarea islamistă palestiniană nu va renunţa la armele sale şi va refuza orice dominaţie străină în Fâşia Gaza, în pofida îndemnurilor la dezarmare lansate de Israel şi SUA, informează AFP, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 08 feb. 2026, 14:56
Hamas nu va preda armele şi va refuza orice dominaţie străină în Fâşia Gaza, afirmă un lider al mişcării

„Incriminarea rezistenţei, a armelor sale şi a celor care au condus-o este ceva ce noi nu ar trebui să acceptăm”, a declarat Khaled Mechaal în timpul unei conferinţe la Doha, adăugând că armamentul mişcării Hamas este parte integrantă a „rezistenţei” contra Israelului în teritoriile palestiniene.

„Atât timp cât există (un regim de) ocupaţie, există rezistenţă. Rezistenţa este dreptul popoarelor aflate sub ocupaţie (…). Este ceva de care naţiunile sunt mândre”, a declarat Khaled Mechaal, fost şef al biroului politic al Hamas care conduce în prezent biroul pentru diaspora al mişcării.

După punerea în aplicare a unui armistiţiu pe 10 octombrie, planul preşedintelui american Donald Trump menit să pună capăt definitiv războiului dintre Israel şi Hamas a intrat la mijlocul lui ianuarie în cea de-a doua fază a sa, ce prevede în special dezarmarea mişcării şi retragerea progresivă a armatei israeliene din Gaza.

Însă Hamas, care conduce teritoriul din 2007, a făcut din dezarmarea sa o linie roşie, fără a exclude totodată că ar putea preda armele sale unei viitoare autorităţi aflate în mâinile palestinienilor.

Potrivit unor responsabili israelieni, mişcarea islamistă mai dispune de circa 20.000 de combatanţi şi zeci de mii de arme în Gaza.

Guvernarea teritoriului, distrus de doi ani de război, urmează încă să fie încredinţată într-o fază de tranziţie unui comitet format din 15 tehnocraţi palestinieni, sub autoritatea „Consiliului de Pace” prezidat de Donald Trump.

Khaled Mechaal a îndemnat duminică acest „Consiliu de Pace” să adopte o „abordare echilibrată” ce ar permite reconstrucţia Fâşiei Gaza şi afluxul de ajutor umanitar, atenţionând totodată că Hamas nu va accepta o „dominaţie străină”.

„Aderăm la principiile noastre naţionale şi respingem logica tutelei, orice intervenţie externă sau revenire sub un mandat, indiferent sub ce formă”, a declarat el. „Palestinienii trebuie să fie guvernaţi de palestinieni. Gaza aparţine locuitorilor din Gaza şi Palestinei. Nu vom accepta o dominaţie străină”, a insistat el.

Khaled Mechaal, care a condus biroul politic al Hamas din 2004 până în 2007, era considerat de mai multe surse intervievate de AFP unul dintre favoriţi pentru a ocupa din nou aceste funcţii, în timp ce mişcarea pregăteşte alegeri interne pentru a reconstrui conducerea sa decimată de război.

Te-ar mai putea interesa și
CGMB a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale
CGMB a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale
Consilierii generali ai Capitalei au actualizat, joi, procedurile pentru selectarea membrilor Consiliilor de administraţie din opt companii municipale....
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Executivul a aprobat joi amendamentele convenite cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) la ...
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională de dezinformare
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională ...
Legea salarizării - Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că Ministerul Muncii nu a publicat nicio variantă ...
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. Urmează testele la alte 3
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. ...
Hidroelectrica, împreună cu Transelectrica și DEO Oltenia, a participat astăzi, 20.08.2026,la desfășurarea unor teste ...