Hamas și Fatah vor forma un comitet pentru administrarea Fâșiei Gaza după război

Mişcarea islamistă Hamas şi Fatah, partidul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, au căzut de acord cu privire la formarea unui comitet însărcinat cu administrarea Fâşiei Gaza după încheierea conflictului dintre Israel şi Hamas, au anunţat marţi negociatori ale celor două părţi, citaţi de AFP.
AGERPRES - mar, 03 dec. 2024, 12:13
Hamas și Fatah vor forma un comitet pentru administrarea Fâșiei Gaza după război

La finalul discuţiilor, desfăşurate la Cairo sub egida autorităţilor egiptene, reprezentanţii Fatah şi cei ai Hamas au aprobat un proiect de acord ce urmează să fie validat printr-un decret prezidenţial semnat de Abbas.

Potrivit textului proiectului de acord, comitetul ce va fi format din 10-15 personalităţi neafiliate niciuneia dintre mişcări ar urma să aibă autoritate asupra tuturor chestiunilor legate de ajutor umanitar, educaţie, sănătate, economie şi reconstrucţie, în coordonare cu Autoritatea Palestiniană de la Ramallah.

De asemenea, comitetul ar fi însărcinat cu administrarea părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah între Fâşia Gaza şi Egipt, singurul punct de ieşire dinspre enclava palestiniană către un alt teritoriu decât Israelul.

Anunţul privind acest acord intervine pe fondul unei noi iniţiative diplomatice menite să pună capăt conflictului între Israel şi mişcarea Hamas, ce a devastat Fâşia Gaza.

Aceste eforturi, desfăşurate sub egida SUA, în coordonare cu Qatar, Egipt şi Turcia, se desfăşoază la câteva zile după intrarea în vigoare a unei încetări fragile a focului între Israel şi organizaţia şiită Hezbollah, în sudul Libanului.

Delegaţia Fatah la Cairo, condusă de Azzam al-Ahmad, membru al comitetului central al acestui partid, va reveni în cursul zilei la Ramallah în vederea obţinerii acordului final din partea lui Mahmoud Abbas.

La tratativele din capitala egipteană delegaţia Hamas a fost condusă de Khalil al-Hayya, membru al biroului politic al mişcării palestiniene.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37......
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...