Hard Rock Cafe sponsorizează cu 100.000 de lei Spitalul Județean Suceava

Hard Rock Cafe Bucureşti sprijină iniţiativele de combatere a efectelor COVID-19 printr-o donaţie de 100.000 lei către Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.
Economica.net - mie, 01 apr. 2020, 13:08
Hard Rock Cafe sponsorizează cu 100.000 de lei Spitalul Județean Suceava

Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERRPES, suma vine în ajutorul echipei medicale şi a nevoilor pe care le are spitalul în gestionarea luptei împotriva noului coronavirus.

„Trecem cu toţii prin momente extrem de dificile, când este mai important ca oricând să acţionăm împreună. Salutăm iniţiativele tuturor celor care au ales să dea o mână de ajutor în aceste momente, indiferent de greutăţile şi provocările pe care le resimţim la nivelul businessului. Este important să continuăm să ne implicăm şi să contribuim cât mai mulţi la depăşirea acestei perioade”, a declarat Marius Baban, director general Hard Rock Cafe Bucureşti.

Reprezentanţii companiei precizează, pe de altă parte, că, deşi restaurantul Hard Rock Cafe şi Rock Shop-ul vor rămâne închise pe durata carantinei, ca urmare a măsurilor de urgenţă impuse de autorităţi, niciunul dintre angajaţii Hard Rock Cafe Bucureşti nu va fi disponibilizat.

Compania va continua să facă toate demersurile necesare şi să le ofere sprijin pe tot parcursul acestei perioade dificile, sănătatea şi siguranţa echipei rămânând prioritare, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...