Haşotti susţine că nu sunt modele de urmat pentru femei în politica internaţională

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, le-a felicitat pe participantele la Şcoala de Vară a femeilor liberale că nu îşi fac modele în politică, susţinând că nici Margaret Thatcher, nici Angela Merkel nu sunt modele de urmat.
Economica.net - S, 08 sept. 2012, 14:04
Haşotti susţine că nu sunt modele de urmat pentru femei în politica internaţională

Haşotti şi-a început discursul recunoscând că nu îi este uşor să vorbească în faţa un public format din femei în mare majoritate: „Este greu ca bărbat să vorbeşti în faţa atâtor doamne ştiut fiind faptul că dumneavoastră aveţi apanajul vorbirii cu precădere”.

Apoi, ministrul Culturii a avertizat că discursul său are o perspectivă culturală, susţinând că încearcă să-l contrazică pe Andrei Pleşu, care l-a numit „tembel intelectual”.

„Nu ştiu dacă vă voi supăra sau nu, dar voi vorbi mai mult dintr-o perspectivă să-i spunem culturală, şi aşa Andrei Pleşu m-a făcut tembel intelectual, poate voi încerca să-l contrazic”, a spus Haşotti.

De asemenea, ministrul Culturii i-a oferit o cutie cu baclavale preşedintei organizaţiei femeilor liberale, Lucia Varga, sperând ca astfel să îşi „îndulcească prezenţa” şi să se treacă mai uşor peste micile supărări pe care le-ar putea provoca discursul său.

El a ţinut să sublinieze că femeile din politică nu îşi iau modele, nici din ţară, nici din străinătate şi că nici nu ar avea ce modele să urmeze.

„Dumneavostră aveţi un avantaj, nu vă faceţi modele dintr-un orgoliu foarte frumos pe care îl aveţi. Noi avem un orgoliu urât şi ne facem modele pe care nu le putem atinge. Iată de exemplu, Caesar l-a avut model de Alexandru, Napoleon l-a avut model pe Caesar, Carol cel Mare l-a avut model de Împăratul Augustus. Dumneavoastră până acum, cel puţin în politică, nu aţi avut modele pentru că nici Margaret Thatcher nu a fost un model, nici Angela Merkel nu este un model, nicidecum, nici Tansu Ciller, fostul premier al Turciei, nu vă poate fi model. Sunt diferenţe evident, e diferenţă între Elena din Troia şi alte Elene, Elena Cuza, nu m-am gândit la altcineva”, a afirmat Puiu Haşotti.

Ministrul Culturii a participat, sâmbătă, la deschiderea Şcolii de Vară a femeilor liberale, care se desfăşoară la sfârşitul acestei săptămâni la Eforie Nord.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă în toată Europa. Vin alegerile – UE riscă să devină „omul bolnav al lumii” dacă nu se reformează rapid (opinie Reuters)
Alertă în toată Europa. Vin alegerile – UE riscă să devină „omul bolnav al lumii” dacă nu se reformează ...
Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană a reformelor economice propuse în urmă cu doi ani de fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Dacă blocul......
Halucinațiile AI în materie de fiscalitate. Multe informații se opresc în aprilie 2025, iar responsabilitatea pentru interpretări nu îi aparține – consultant fiscal
Halucinațiile AI în materie de fiscalitate. Multe informații se opresc în aprilie 2025, iar responsabilitatea pentru ...
AI le poate face aproape pe toate, dar nu poate semna și nu-și asumă nicio responsabilitate pentru ceea ce emite. Consultanții ...
Milionarul Dan Şucu face o declaraţie controversată – Cum a reuşit România să iasă din teribila criză din perioada 2009-2011
Milionarul Dan Şucu face o declaraţie controversată – Cum a reuşit România să iasă din teribila criză din perioada ...
România a ieşit din criza anilor 2009, 2010, 2011 cu ajutorul programului "Prima Casă", a declarat, luni, Dan Şucu, preşedintele ...
Cât va fi cursul euro/leu anul viitor și care va fi ritmul de depreciere al monedei naționale în următorii ani – Presiunile pe leu vor continua ( CFA România)
Cât va fi cursul euro/leu anul viitor și care va fi ritmul de depreciere al monedei naționale în următorii ani – ...
Un curs de schimb de 5,40 lei – 5,50 lei pentru un euro este nivelul previzionat pentru finalul anului viitor de raportul ...