Havrileţ, ANRE: Taxa pe monopolul natural nu ar trebui să intre în tarif

Specialiştii din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) sunt de părere că taxa pe monopolul natural nu ar trebui să intre în tarif pentru că în momentul privatizării redevenţa pentru exploatarea serviciului de utilitate publică nu a fost element de competiţie, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE.
Economica.net - J, 28 feb. 2013, 14:15
Havrileţ, ANRE: Taxa pe monopolul natural nu ar trebui să intre în tarif

„A fost element de competiţie doar programul de investiţii şi preţul pe acţiune. La nivelul redevenţei s-a stabilit, apriori, 1%. Noi considerăm că această taxă (pe monopolul natural n.r.), care nu este foarte mare, dacă ne gândim la energia electrică, este 0,2% din tarif, iar la gaze 0,7%. În momentul în care gazele (preţul gazelor n.r.) vor creşte conform programului cuvenit şi această taxă la gaze va coborî la 0,2%”, a spus Havrileţ.

El consideră că este o taxă destul de mică şi poate fi preluată din profitul companiilor.

Guvernul a aprobat, în 22 ianuarie 2013, Ordonanţa privind impunerea unor măsuri de impozitare suplimentară pe activităţile cu caracter de monopol natural permise de stat prin contractele de privatizare sau prin concesionarea unor active deţinute de stat sau a unor servicii publice.

Potrivit actului normativ, taxa pe monopolul natural va fi aplicată operatorilor din sectorul energiei electrice şi al gazului metan de la 1 februarie 2013 şi va aduce suplimentar la bugetul de stat 257,52 milioane lei în 2013 şi 295,7 milioane lei în 2014.

Valoarea taxei este de 0,45 lei/MWh şi este aplicabilă pentru energia pentru care se aplică tarifele aferente serviciilor de transport energie electrică sau gaze naturale şi respectiv valoarea de 1,25 lei/MWh energiei pentru care se aplică tarifele aferente serviciilor de distribuţie energie electrică sau gaze naturale. Taxa suplimentară va fi inclusă în tarifele practicate de companiile din sectorul energie electrice şi al gazelor naturale. Taxa pe monopolurile naturale din sectorul energiei se aplică până la data de 31 decembrie 2014.

Taxa nu va fi plătită de operatorii de distribuţie de energie electrică sau gaze naturale care au un număr de clienţi mai mic de 100.000.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...