Henkel cumpără marca de îngrijire a părului Olaplex pentru 1,4 miliarde de dolari

26 03. 2026
Olaplex

Compania activă în domeniul bunurilor de consum şi a produselor chimice a informat că va plăti 2,06 dolari pe acţiune.

Tranzacţia a fost aprobată în unanimitate de Consiliul de Administraţie al Olaplex, iar acţionarul majoritar Advent şi-a dat acordul scris.

Achiziţia trebuie aprobată de autorităţile de reglementare.

Tranzacţia face parte din planul de creştere al Henkel ce vizează expansiunea diviziei de îngrijire a părului, care devine o categorie de bază în rândul mărcilor sale de consum.

Produsele de înaltă calitate ale Olaplex sunt vândute în SUA şi pe pieţele internaţionale cheie.

În 2025, marca a generat vânzări de aproximativ 370 de milioane de euro şi o marjă ridicată de profit.

Achiziţia „este pe deplin în linie cu strategia Henkel de extindere a portofoliului prin activităţi cu valoare adăugată pe segmentul de fuziuni şi achiziţii (M&A)”, a afirmat directorul general Carsten Knobel.

Acesta a adăugat: „Tranzacţia ne permite să ne extindem prezenţa pe segmentul produselor premium pentru îngrijirea părului. Marca va crea în viitor oportunităţi convingătoare pentru inovaţii şi creştere”.

La Bursa din Germania, acţiunile Henkel au urcat joi cu 0,24%, la 63,40 de euro.