Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda, deschide al șaselea restaurant din București. Investiție de 500.000 de euro

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda și Țările Baltice și unul dintre cele mai cunoscute branduri de fast-food din Europa, deschide al șaselea restaurant din București și a 17-a locație în total din România, în urma unei investiții de 500.000 de euro.
Alina Stanciu - J, 03 sept. 2026, 12:37
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda, deschide al șaselea restaurant din București. Investiție de 500.000 de euro

Noul restaurant Hesburger din București are 120 de mp, 20 de angajați și este situat  în Liberty Jumbo, centrul comercial deținut de compania grecească Jumbo care deține lanțul de magazine de jucării cu același nume.

Cu o capacitate de 50 de locuri, terasă, WiFi și puncte de self-service, restaurantul poate găzdui și grupurile mai mari de persoane.

“Suntem încântați să ne consolidăm prezența în București, în Liberty Jumbo, o locație ce va atrage un trafic constant în regiune. Așa cum am demonstrat încă de la intrarea noastră în România, continuăm să ne consolidăm prezența aici și ne concentrăm pe extinderea continuă a rețelei noastre”, declară Ieva Salmela, Director of Communications and International Marketing, Hesburger.

Hesburger a intrat pe piața românească în mai 2024, cu primul său restaurant în Râmnicu Vâlcea. De atunci, a deschis o locație la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, urmată de restaurante în Brăila și trei noi deschideri în București — la AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City și Mega Mall. Iași a devenit prima locație din regiunea Moldovei cu o deschidere în aprilie, urmată de primul drive-in Hesburger din România în Curtea de Argeș. Compania a deschis apoi restaurante în Buzău, Crevedia (al doilea drive-in), în Pitești și Craiova. Mai târziu, Hesburger a deschis a cincea sa locație în București, în Promenada, precum și în Galați. La începutul acestui an, compania a deschis locația sa din Cosmopolis, lângă București, precum și în Brașov.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela și soția sa Kirsti Salmela, și-a început afacerea de fast-food în 1966 în micul oraș Naantali. O afacere de familie cu o istorie de peste 50 de ani, Hesburger operează în prezent în 9 țări și are peste 490 de restaurante.

De-a lungul anilor, Hesburger și-a extins lanțul de restaurante la nivel internațional și are acum 258 de locații în Finlanda, 70 în Lituania, 54 în Estonia, 55 în Letonia, 34 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania, una în Polonia și 17 în România. Hesburger are peste 6.000 de angajați doar în Finlanda, iar la nivel internațional, numărul total al angajaților lor depășește 9.500.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Soluție inovatoare pentru camioanele care rămân fără frâne. Rampa de urgență care previne accidente catastrofale
VIDEO Soluție inovatoare pentru camioanele care rămân fără frâne. Rampa de urgență care previne accidente catastrofale
Rampa de urgență pentru vehicule grele este un element de siguranță rutieră care permite vehiculelor ce întâmpină probleme la sistemul de frânare să se oprească în condiții de......
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Debitul Dunării la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va fi în creştere uşoară pe parcursul zilei de duminică, ...
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei din ultima săptămână
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei ...
Forțele Armate Poloneze au anunțat duminică faptul că au luat măsuri preventive legate de atacurile cu rachete rusești ...
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv la articole second-hand
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv ...
În contextul în care economia chineză se chinuie să îşi revină după pandemie, chiar şi marii producători mondiali ...