Hidroconstrucţia a obţinut un credit sindicalizat de 60 mil. euro de la un consorţiu condus de BRD

Hidroconstrucţia, cu activităţi în sectorul construcţiilor hidroenergetice şi hidrotehnice, a contractat un credit sindicalizat de 60 milioane euro, pentru finanţarea capitalului de lucru, de la un consorţiu condus de BRD-Groupe Societe Generale, din care face parte şi Allianz-Ţiriac Asigurări.
Economica.net - mar, 14 ian. 2014, 10:48
Hidroconstrucţia a obţinut un credit sindicalizat de 60 mil. euro de la un consorţiu condus de BRD

Finanţarea permite totodată emiterea de scrisori de garanţie bancară pentru contractele încheiate de companie, se arată într-un comunicat comun al BRD, Hidroconstrucţia şi Allianz-Ţiriac Asigurări.

Consorţiul este reprezentat de BRD în calitate de aranjor principal mandatat, bancă emitentă şi agent, şi de Allianz-Ţiriac Asigurări, cele două entităţi acţionând împreună în calitate de creditori-garanţi pentru scrisorile de garanţie bancară.

„Implicarea unei companii de asigurări într-un credit sindicalizat este o premieră pe piaţa românească a finanţărilor sindicalizate. De asemenea, tranzacţia se numără printre puţinele operaţiuni similare din Europa în care, pe lângă bănci în calitate de creditori, este implicată şi o companie de asigurări generale cu activităţi în domeniul garantării”, se spune în comunicat.

Consorţiul a fost consiliat de firmele de avocatură Clifford Chance Badea şi Voicu & Filipescu.

Hidroconstrucţia şi-a dezvoltat activitatea în străinătate, executând proiecte importante în Irak, Moldova, Germania, Belgia şi, în curând, în Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...