Hidroelectrica a admis plata unor creanţe de 3,5 miliarde lei

Economica.net
10 09. 2012
hidroelectrica_34644300

Un număr de 381 de declaraţii de creanţe au fost înregistrate.

‘Noi am notificat 839 de creditori, numărul regăsit în contabilitatea societăţii la 20 iunie 2012. La această dată, debitoarea avea înregistrate în contabilitate datorii de 3,6 miliarde lei, adică 821 milioane euro. Valoarea creanţelor solicitate de creditori, la 20 iunie, prin cele 381 de cereri, însumează 5,4 miliarde lei, adică 1,23 miliarde euro. Sumele solicitate de băieţii deştepţi sunt de 870 milioane lei, adică 195 milioane euro’, a adăugat Remus Borza.

Potrivit administratorului judiciar, băncile reprezintă 69% la sută din masa credală.

‘În ceea ce priveşte creanţele garantate, sunt zece bănci şi o persoană a fizică, Bucurenciu Nicolae, cu o ipotecă în Sibiu în sumă de 70.000 lei. Creanţele garantate au înscrise creanţe în valoare de 1,8 miliarde lei (408 milioane euro). Creanţele admise însumează 1,6 miliarde lei, admise sub condiţie – 19 milioane lei, respinse – 114 milioane lei. Majoritatea băncilor s-au înscris cu creanţele de la 10 iunie 2012. Dar până în 10 septembrie 2012, Hidroelectrica a returnat sume considerabile, rate, dobânzi sau comisioane. Valoarea acestor rate rambursate în cele trei luni este de 54 milioane euro’, a precizat Borza.

Creanţele salariale aparţin a 4.097 salariaţi, cu un total al creanţelor solicitate de 12,5 milioane lei. Euro Insol a admis creanţe salariale de nouă milioane lei. Creanţele bugetare solicitate se ridică la 536 milioane lei (120 milioane euro), din care au fost admise creanţe în valoare de 589.000 lei.

‘Diferenţa a fost admisă sub condiţie. ANAF a solicitat înscrierea la masa credală cu 144 milioane lei. Această creanţă a fost înregistrată sub condiţie. MECMA a solicitat cu 391 milioane lei. Suma a fost admisă sub condiţia soluţionării dosarului penal în care o serie de directori au fost trimişi în judecată împreună cu un fost ministru pentru subminarea economiei naţionale. Până nu se pronunţă instanţa, sumele solicitate de MFP prin ANAF şi de MECMA vor rămâne înregistrate sub condiţie. 18 septembrie 2012 este următorul termen în dosar’, a declarat Remus Borza.

De asemenea, 275 de creditori chirografari au solicitat 3,1 miliarde lei (696 milioane euro), din care cereri ce echivalează 1,8 miliarde lei au fost admise.

Planul de reorganizare va fi votat de deţinătorii creanţelor admise