Hidroelectrica a început să dea din nou energie în piaţă, după 5 luni. Borza spune că a dat cu pumnul în masă

19 10. 2013
hidroelectrica_p5_an_25706900_34794300

Remus Borza nu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere, aşa cum titra presa în urmă cu o săptămâna, şi va rămâne în fruntea companiei de stat încă o lună, până la alegerea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere. Acesta confirmă însă că s-a pus problema demisiei sale, a şi avut-o pe masa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, însă a găsit sprijin la acesta şi la premierul Victor Ponta pentru rezolvarea problemelor ce-l nemulţumeau la Hidroelectrica. Cea mai mare era că Directoratul companiei refuza să încheie pe termen lung contracte pe bursa de energie.

Problema s-a rezolvat chiar joi, când Hidroelectrica a reuşit să vândă 1 TWh de energie la un preţ mediu de 178 de lei/MWh – contracte de circa 40 de milioane de euro.

„Aveam neacoperite lunile octombrie, noiembrie şi decembrie din acest an şi tot anul viitor. Din 22 mai nu se mai vânduse nimic pentru că membrii Directoratului au decis să nu se vândă. Nu comentez motivele lor. A fost nevoie să le cer demisiile directorilor de pe furnizare ca să vindem acum acest 1 TWh. Nu vroiam să ajung să dau cu pumnul în masă, dar, dacă trebuie…”, a spus Borza.

Acesta a mai precizat că nu are de gând să mai candideze la o nouă funcţie în Consiliul de Supravghere. „Duşmanii mei pot să stea linistiţi. Nu mai candidez pentru un nou mandat la Hidroelectrica şi nici pentru vreo funcţie publică”.

Hodroelectrica a vândut 1 TWh de curent, joi, 17 octombrie, în contracte care acoperă ultimul trimestru al acestui an şi anul viitor.

Borza lasă Hidroelectrica cu un profit de 681 de milioane de lei, la primele trei trimestre, de la pierderi de sute de milioane de lei, anul trecut. Profitul ar fi trebuit să fie chiar mai mare, spre 800 de milioane de lei, mai spune Borza, dacă s-ar fi vândut curent pe bursă şi dacă condiţiile climatice ar fi fost mai favorabile.

Remus Borza a fost administrator judiciar al Hidroelectrica timp de circa un an, din mai 2012 până la începutul verii din acest an, ulterior fiind numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al companiei. Este cel care a condus „cruciada” împotriva „băieţilor deştepţi” care a avut ca efecte denunţarea unor contracte care au produs o pagubă Hidroelectrica de 800 de milioane de euro în ultimii cinci ani.

Hidroelecrica este cel mai mare producător de energie electrică din România, care acoperă circa 30 din consumul naţional.