Hidroelectrica: Profit brut de 49 mil. lei în ianuarie, după pierderi de 170 mil. lei în 2012

Hidroelectrica a avut în ianuarie un profit brut de 49 milioane lei, după ce în ultimele două luni ale anului trecut a obţinut câştiguri brute de 42 milioane lei, respectiv 36 milioane lei, limitând astfel pierderile pe ansamblul anului trecut la 170 milioane lei, în urma restructurării companiei.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 08:10
Hidroelectrica: Profit brut de 49 mil. lei în ianuarie, după pierderi de 170 mil. lei în 2012

Rezultatul din ianuarie reprezintă cel mai mare profit lunar realizat de Hidroelectrica de la înfiinţare, arată într-un comunicat producătorul de energie deţinut de stat şi aflat în insolvenţă.

Pentru anul în curs Hidroelectrica a bugetat un profit brut de 434 milioane lei, la o producţie de 13 TWh. Câştigul ar urma să ajungă astfel la un nivel record, depăşindu-l pe cel din 2010, de 284 milioane lei, la o producţie de 20 TWh.

„Deşi aflată în insolventa din 20.06.2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii, cu pierderi de 350 milioane de lei înregistrate la finele primului semestru al anului 2012, în urma măsurilor implementate de Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, au început să se vadă primele rezultate ale procesului de restructurare al companiei”, potrivit sursei citate.

Astfel, fluxurile negative de numerar s-au redus de la 781 milioane lei la 20 iunie la 611 milioane lei la finele anului, iar Hidroelectrica a achitat de la deschiderea insolvenţei băncilor finanţatoare o sumă totală de 650 milioane lei, diminuându-şi expunerea de peste 2,5 miliarde lei.

Anul 2012 a înregistrat un minim istoric al producţiei, de 11,8 TWh, faţă de 15,6 TWh bugetat. Veniturile bugetate au fost de 3,1 miliarde lei, iar cele realizate de 2,5 miliarde lei.

În urma denunţării contractelor bilaterale Hidroelectrica a încasat venituri suplimentare de peste 250 milioane lei, iar renegocierea contractelor cu Alro, Elsid, Electrocarbon şi Electromagnetica a fost urmată de venituri în plus de 88 milioane lei. Venituri suplimentare s-au obținut şi din tranzacţionarea, pentru prima dată, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în valoare de 20 milioane lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile, Hidroelectrica notează că din renegocierea a 425 de contracte comerciale a avut reduceri comerciale de aproape 440 milioane lei, iar din renegocierea Contractului Colectiv de Muncă o reducere de aproximativ 50 milioane lei.

Hidroelectrica este controlată de Ministerul Economiei şi a intrat în insolvenţă în iunie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...