Hidroelectrica, profit de 42 milioane lei în primele 11 luni

Hidroelectrica a încheiat luna noiembrie cu un profit brut de 42 milioane lei, diminuând astfel pierderile de 247 milioane lei acumulate în primele zece luni ale anului şi intrând într-o zonă de stabilitate financiară, informează compania, printr-un comunicat de presă.
Economica.net - J, 20 dec. 2012, 21:28
Hidroelectrica, profit de 42 milioane lei în primele 11 luni

Acest rezultat se datorează măsurilor de maximizare a veniturilor şi de reducere a cheltuielilor de exploatare, implementate de către administratorul judiciar, după intrarea societăţii în insolvenţă.

‘Hidroelectrica înregistra o pierdere de 202 milioane lei conform bilanţului la 30 iunie 2012, iar pierderea aferentă primelor 11 luni este de 205 milioane lei, ceea ce înseamnă stoparea declinului, în condiţiile în care societatea s-a aflat în forţă majoră în perioada 1 august -30 septembrie 2012, din cauza condiţiilor hidrologice nefavorabile. Estimarea veniturilor şi cheltuielilor pentru luna decembrie 2012 arată un profit brut de circa. 40 milioane lei, astfel că pierderea prognozată aferentă exerciţiului financiar 2012 va fi diminuată până la o valoare de aproximativ 165 milioane lei’, a declarat reprezentantul EURO INSOL, Remus Borza, administrator judiciar al societăţii.

Hidroelectrica a înregistrat la 30 noiembrie 2012 o cifră de afaceri de 2,19 miliarde lei (circa 481 milioane euro), în scădere cu circa 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scădere cauzată de seceta prelungită care a diminuat substanţial volumul producţiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...