Hidroelectrica și-a revizuit în jos profitul pentru acest an cu 15%. Cauzele: seceta și creșterea masivă a volumelor de energie cumpărată de la alții pentru clienții săi tot mai mulți

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a rectificat în minus bugetul de venituri și cheltuieli în acest an, pe fondul secetei, al competiției din piață, dar și al creșterii volumelor de energie achiziționată din piață, pentru onorarea obligațiilor către clienți.
Mihai Nicuţ - mar, 30 sept. 2025, 22:28
Hidroelectrica și-a revizuit în jos profitul pentru acest an cu 15%. Cauzele: seceta și creșterea masivă a volumelor de energie cumpărată de la alții pentru clienții săi tot mai mulți

Profitul net al Hidroelectrica va scădea în acest an cu peste jumătate de miliard de lei sau 15%, până la 3 miliarde de lei, față de bugetul inițial stabilit pentru 2025, pe fonndul unor venituri în scădere cu 4% față de estimările inițiale și al unor cheltuieli în creștere cu 5%. Datele apar în proiectul de buget rectificat care va fi supus aprobării acționarilor.

Iată sintetic cifrele noi, așa cum au fost prezentate de companie:

“Condițiile hidrologice nefavorabile au generat un context operațional dificil, determinând revizuirea proiecțiilor bugetare in ceea ce privește producția netă de energie electrică. În acelasi timp, diminuarea producției proprii generează un necesar suplimentar de achiziții din piață, cu impact direct asupra creșterii cheltuielilor aferente achiziției de energie electrică și implicit asupra rezultatelor financiare ale Societății.

Astfel, reducerea producției proprii, pe fondul secetei severe, precum și creșterea achizițiilor de energie din piață, constituie principalii factori care au determinat redimensionarea bugetului aferent anului 2025”, arată compania.

Dincolo de scăderea cu 14% a producției față de buget, compania arată și că a trebuit să cumpere mai multă energie electrică din piață pentru a onore contractele unei baze de clienți în creștere pe segmentul de furnizare.

“Migrarea accelerată a unui număr tot mai mare de consumatori către Hidroelectrica, determinată de liberalizarea completă a pieței și de percepția asupra competitivității ofertelor, implică suplimentarea volumelor pentru activitatea de furnizare și necesită reestimarea cheltuielilor aferente achiziției de energie electrică din piață(…). Pentru a acoperi portofoliul în creștere de contracte, compania a fost nevoită să își majoreze achizițiile de energie electrică din piață, ceea ce o expune suplimentar la volatilitatea prețurilor OPCOM. În acest context, presiunea concurențială reduce capacitatea Hidroelectrica de a menține marje ridicate pe segmentul de furnizare”, arată compania.

Volumele de energie cumpărate din piață de Hidroelectrica au crescut masiv față de buget, cu 64%, fiind estimat să ajungă la 2,5 TWh până la finalul anului.

“Diminuarea profitabilității Hidroelectrica în anul 2025 este determinată de influența cumulata a factorilor naturali (secetă), de piață (prețuri de vanzare volatile și achiziții semnificative de energie electrica) și competitivi (pierdere de cotă de piață)”, conchide compania.

Totuși, Hidroelectrica va repartiza tot profitul acționarilor.

“Politica de dividend a Societății stabilește distribuirea a 90% din profitul net distribuibil către acționari. Cu toate acestea, Societatea are resurse financiare suficiente pentru acordarea a 100% dividend din profitul net distribuibil, în concordanță cu abordarea adoptată și în perioadele anterioare”, mai arată compania

 

Te-ar mai putea interesa și
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Majoritatea legumelor și fructelor de sezon vândute în piețe s-au ieftinit în iunie față de mai, însă sunt și orașe cu diferențe mari față de alte localități. Un coș de cumpărături......
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc la producător și-a mai revenit după luni bune în care a stat sub costurile fermierilor, dar rămâne ...
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție pentru constructorii auto chinezi
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție ...
Producătorii auto chinezi își extind rapid capacitățile industriale din Europa, iar producția anuală a mărcilor chineze ...
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. Aproape 900 de lei/MWh bandă
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. ...
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos din nou la vânzare ...