Hidroelectrica va executa garanţii de 8 mil. euro emise de o firmă austriacă, după câştigarea unui litigiu, la Viena

Hidroelectrica va putea executa, în cursul săptămânii viitoare, garanţiile bancare emise de UniCredit Bank Austria, în sumă totală de opt milioane de euro, eliberate pentru lucrările de retehnologizare a centralelor de pe Oltul Inferior, după ce compania austriacă Andritz Hydro a pierdut definitiv în faţa instanţelor din Viena contestaţia la cererea companiei româneşti.
Economica.net - J, 26 feb. 2015, 10:40
Hidroelectrica va executa garanţii de 8 mil. euro emise de o firmă austriacă, după câştigarea unui litigiu, la Viena

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, în 2004, Hidroelectrica a încheiat cu consorţiul Andritz – Voith un contract de retehnologizare pentru centralele de pe Oltul Inferior: Ipoteşti, Drăgăneşti, Frunzaru, Rusăneşti, Izbiceni. Cele cinci centrale puse în funcţiune în perioada 1987 – 2000 sunt echipate cu 20 de grupuri hidro, fiecare cu o putere instalată de 13,5 MW. Valoarea contractului real decontat a fost de 400 milioane euro.

Acestui consorţiu i s-au acordat, încă din 1997, toate contractele de retehnologizare de la Hidroelectrica: Porţile de Fier 1, Porţile de Fier 2, Lotru Ciunget, Olt Inferior. Valoarea acestor contracte depăşeşte suma de 1 miliard de euro, scrie Agerpres.

Centralele de pe Oltul Inferior au fost retehnologizate în perioada 2006 – 2013, iar pe parcursul derulării contractului, în perioada de garanţie, a apărut fenomenul de coroziune. Toate componentele din oţel inox ale turbinei şi aparatului director au început să corodeze, aspect adus la cunoştinţa consorţiului Andritz – Voith, care a fost notificat să ia măsuri de remediere sau înlocuire.

Pe fondul refuzului consorţiului Andritz – Voith de a-şi asuma responsabilitatea pentru fenomenul de coroziune şi a faptului că mai existau şi alte probleme tehnice nerezolvate, în luna iulie 2014, Hidroelectrica a solicitat Unicredit Austria executarea garanţiilor bancare de bună execuţie emise de cele două firme, în valoare totală de 15,6 milioane euro.

Atât Voith Hydro Holding GmbH, cât şi Andritz Hydro GmbH au efectuat demersuri menite să blocheze executarea scrisorilor de garanţie bancară prin iniţierea unor proceduri judiciare în faţa instanţelor austriece. Într-o primă etapă, printr-o procedură sumară şi fără citarea Hidroelectrica, cele două firme, Andritz – Voith, au obţinut in Austria suspendarea provizorie a executării scrisorilor de garanţie, condiţionată de demararea procedurilor arbitrale în cadrul cărora contractorii să îşi dovedească pretenţiile pe fondul cauzei.

‘În aceste condiţii, Hidroelectrica, prin administratorul judiciar Euro Insol, a contestat măsurile dispuse de judecătorul austriac având câştig de cauză în faţa primei instanţe – Tribunalul de la Viena, care a dispus revocarea măsurii de suspendare. Pe 19.02.2015, Curtea Regională din Viena a respins şi apelul declarat de Andritz, hotărârea devenind definitivă şi executorie, urmând ca Hidroelectrica, în cursul săptămânii viitoare, să execute scrisoarea de garanţie’, explică reprezentanţii Hidroeletrica.

La sfârşitul lunii martie, se va tranşa definitiv şi litigiul cu Voith, unde Hidroelectrica se aşteaptă la aceeaşi soluţie de respingere a apelului, urmând ca şi acestui contractor să-i fie executată scrisoarea de garanţie de aproximativ opt milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, în orașele Buzău și Craiova, potrivit unui comunicat de presă....
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...
Popeyes continuă extinderea în România și deschide un nou restaurant, la Timișoara
Popeyes continuă extinderea în România și deschide un nou restaurant, la Timișoara
Popeyes inaugurează săptămâna viitoare primul restaurant din Timișoara mergând mai departe cu expansiunea în țară, ...
Revolut și-a lansat propria monedă, EURR. Cât valorează
Revolut și-a lansat propria monedă, EURR. Cât valorează
Revolut, compania globală fintech cu peste 80 de milioane de clienți cu cont personal la nivel mondial și peste 16 milioane ...