Hidroelectrica vinde energie la preț mic, 450 de lei/MWh, Republicii Moldova, din această noapte

Hidroelectrica a încheiat un contract de furnizare de energie electrică la 450 de lei/MWh cu Energocom, firmă din Republica Moldova, potrivit unui anunț al ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Mihai Nicuţ - J, 13 oct. 2022, 11:31
Hidroelectrica vinde energie la preț mic, 450 de lei/MWh, Republicii Moldova, din această noapte

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, va livra energie la acest preț la o putere de 100 MW. Livrarea începe noaptea asta, și nu s-a anunțat cât va continua.

Iată ce a scris ministrul Energiei pe facebook.

“Energie electrică pentru Republica Moldova! Prin OUG 138/2022, care a fost adoptată ieri, am modificat OUG nr. 119/2022 astfel că ”în situații excepționale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranței în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligația să încheie contracte bilaterale, în limita cantităților disponibile, prioritar cu traderi/furnizori de energie electrică desemnați de către Guvernul Republicii Moldova, în acest sens, la prețul de referință prevăzut în anexa nr. 2. Energia electrică vândută în aceste condiții acoperă exclusiv necesarul de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova.”

Hidroelectrica și Energocom, companie desemnată de Guvernul Republicii Moldova  – Andrei Spînu, au semnat astăzi un contract de furnizare – 100 MW. În această noapte începe furnizarea de energie electrică, pentru Republica Moldova.

Am fost, suntem și vom fi alături de cetățenii din Republica Moldova”.
În situația excepțională de acum – Ucraina a întrerupt exportul de energie, inclusiv către Republica Moldova, care își asigura de acolo circa 30% din consum – producătorii români de electricitate trebuie să vândă energie electrică la prețul de 450 de lei/MWh pentru a se asigura alimentarea Republicii Moldova, dacă au cantități disponibile, potrivit OUG adoptate ieri.

Prețul de 450 de lei/MWh este mult sub prețurile spot din România (circa 1.460 de lei azi), singura piață de energie pe care se mai fac tranzacții semnificative. Acest preț de altfel nu este întâlnit în nicio tranzacție făcută în ultimul timp pe vreo piață din România și el este, de fapt, prețul de la care producătorii de energie din România sunt impozitați cu 100% prin acea contribuție la Fondul de Tranziție Energetică.

Amintim că, de acum două zile, Transelectrica, operatorul rețelei de transport a energiei din România permite să poată fi făcute importuri comerciale de energie electrică de către Republica Moldova, din România. Momentul a fost devansat ca urmare a interzicerii exporturilor de energie din Ucraina, al cărei sistem a fost afectat de tirurile de rachete rusești, și care afectează și Republica Moldova.

“Având în vedere situaţia energetică din zona Ucrainei, alocările de capacitate pe granița România-Moldova au fost devansate din data de 14 Octombrie 2022 (cu zi de livrare 15 Octombrie 2022) în data de 11 Octombrie 2022 (cu zi de livrare 12 Octombrie 2022). Începând cu data de 12 Octombrie 2022 (cu zi de livrare 13 Octombrie 2022) datele de licitaţie vor fi cele din regulile de alocare aprobate de ANRE”, arăta Transelectrica.

A fost scoasă la licitație o capacitate de transport de 100 MW pe linia de interconexiune Isaccea-Vulcănești, prin care consumatorii din Republica Moldova pot fi alimentați cu energie electrică din România.

Amintim că la jumătatea lunii martie s-a realizat sincronizarea cu succes a sistemelor electroenergetice din Ucraina și Republica Moldova cu sistemul electroenergetic european, ele funcționând anterior sincronizate cu rețeaua rusă.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
Grupul UMB, cel mai mare constructor de drumuri din România, a început montarea cablurilor de la hobane la podul peste râul Siret, din cadrul proiectului Drumului Expres Brăila - Galați,......
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunităţii ...
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, ...
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.