Hidroelectrica vrea să contracteze un credit de 400 mil. euro pentru modernizarea a patru hidrocentrale

Hidroelectrica negociază cu o bancă din top 3 european contractarea unui credit de 400 de milioane de euro pentru retehnologizarea a patru hidrocentrale, a declarat, joi, Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.
Economica.net - J, 07 nov. 2013, 11:27
Hidroelectrica vrea să contracteze un credit de 400 mil. euro pentru modernizarea a patru hidrocentrale

Cele patru hidrocentrale sunt Vidraru, Mărişelu, Râul Mare şi Stejaru.

El a criticat intenţia Guvernului de a investi în proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, proiect-gigant de 1,3 miliarde de euro, unde Hidroelectrica este acţionar majoritar.

‘Eu nu cred în proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti. Trebuie să reabilităm hidrocentrale care însumează 1.000 de MW şi fac majoritatea serviciilor de sistem (cele patru pentru care se negociază creditul – n.r.). În schimb, noi finanţăm OZN-uri, precum Tarniţa, Făgăraş-Hoghiz sau Paşcani’, a spus Borza.

El a mai afirmat că valoarea activelor Hidroelectrica se ridică la 20 de miliarde de lei, prin urmare o taxă de 1,5% pe construcţiile speciale ar însemna 30 de milioane de lei.

Borza a mai spus că Hidroelectrica va încheia anul cu un profit de 900 de milioane de lei, la o producţie relativ mică, de 14 TWh, comparativ cu media multianuală de 17 TWh. Costurile de producere a energiei sunt de 153 de lei pe MWh pentru Hidroelectrica, iar preţul mediu cu care compania a vândut energie în primele nouă luni a fost de 183 de lei pe MWh.

Întrebat de ce ‘băieţii deştepţi’ din energie, respectiv Alpiq şi Energy Holding, au dat în judecată Hidroelectrica după rezilierea contractelor cu aceştia, Borza a precizat că aceşti furnizori cer în instanţă daune morale pentru beneficiul nerealizat.

‘Preţul mediu din contractele cu ei la momentul rezilierii (vara anului 2012 – n.r.) era de 130 de lei pe MWh, iar preţul mediu în piaţă era 260 de lei. În urma negocierilor, ei ar fi oferit 142 de lei maximum, dar noi nu am fost de acord’, a completat Borza, amintind de ce au fost reziliate contractele.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...