Hidrogenul, soluţia verde pentru dezvoltarea regiunii Timiș/Caraș-Severin/Arad – Asociația pentru Combustibili Sustenabili

28 10. 2022
7c5cc466-d85a-4026-bda2-cf2e817d1bc4

Directorul general al aeroportului Traian Vuia, Daniel Stamatovici, a reiterat necesitatea dezvoltării regiunilor pe care aeroportul le deservește, în jurul sistemelor de transport multimodale, pe care complexul industrial aeroportuar le poate găzdui pentru o alimentare eficientă cu hidrogen verde, nepoluant. Stamatovici a explicat importanța dezvoltării unui complex de transport public aerian, rutier, feroviar care să se extindă gradual pentru a putea genera conexiuni optime cu vecinii din Reșița și Arad.

„Dezvoltarea regiunii extinse peste hotarele județului Timiș, cu sistemele de transport ecologic, integrate, nepoluante, și importanța colaborării regionale pentru dezvoltarea serviciilor private și publice de transport ecologic în întreaga regiune și în beneficiul cetățeanului este crucială”, a spus Sorin Gabriel Ionescu, subprefect de Timiș.

„Procedura de achiziție pentru rame cu tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen a Autorității pentru Reformă Feroviară, înainte ca Strategia Națională a Hidrogenului și Planul de Acțiuni să fie finalizate, este un exemplu de pionierat european realizat de România”, a spus Ştefan Roşeanu, preşedintele ARF. Acest lucru va stimula dezvoltarea unui cadru normativ și legal optim pentru noi asemenea inițiative.

Pentru regiunile unde electrificarea nu este posibilă sau nu este eficientă, cum ar fi proximitatea mijloacelor de radionavigație al aeroporturilor civile și militare, există un plan amplu de investiţii pentru trenuri pe hidrogen, a adăugat Ştefan Roşeanu.

Tehnologia hidrogenului verde

„Este esențial un cadru normativ, procedural și legislativ coerent și stimulativ pentru dezvoltarea infrastructurii şi producţiei de hidrogen verde. Alimentarea mijloacelor de transport prin infrastructură coerentă pentru eficiența investițiilor în stații de alimentare cu hidrogen, pentru transporturi are nevoie de sprijin din partea autorităţilor. Hidrogenul verde trebuie să fie produs în stațiile de alimentare multi-modale din fiecare regiune critică din România, prin proces de electroliză, dezvoltând o piață de consum care poate concura cu cea a combustibililor convenționali, și pot genera hidrogen competitiv pentru plus valoare în toate procesele industriale”, au explicat oficialii au declarat reprezentanţii Linde Gaz România. .

De asemenea, oficialii PwC și Horvath România au prezentat Planul de Acțiuni pentru Strategia Națională a Hidrogenului, în care au fost lămurite aspecte importante cu privire la strategiile pe termen mediu și lung, pe care toți vectorii industriali și le pot asuma pentru un consum de resurse sustenabile, în speță hidrogenul.

„Comisia de Industrie și Servicii a Parlamentului României sprijină şi are o poziţie proactivă în facilitarea utilizării hidrogenului în industrii şi transporturi după modelele de bune practici existente, la nivel incipient, în Europa, prin elaborarea cadru procedural, normativ și legal optim”, a declarat Oana Ozmen, secretar al Comisiei de Industrie și Servicii a Parlamentului României, Raportor al Grupului de Lucru cu tema Hidrogen și Combustibili Alternativi, creat cu sprijinul Ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Ozmen a adresat invitația de a propune puncte de vedere și expertiză către Comisie, pentru ca acestea să fie asimilate în procedurile de legiferare, eforturi concordate cu cele ale Ministerului Energiei pentru dezvoltarea Strategiei Naționale a Hidrogenului.

Asociația pentru Combustibili Sustenabili a promovat și proiectele proprii de Cercetare, Dezvoltare și Inovare concentrate în Economia Circulară, prin promovarea inițiativelor comune pe care le asumă împreună cu Invoker TransIT pentru conversia autovehiculelor rulate și poluante din flotele marilor transportatori în vehicule alimentate electric și pe bază de pile de combustie cu hidrogen, complet autonome pentru eficiență maximă.

Experiența prealabilă Invoker TransIT a mai rezultat, în trecut, în proiecte existente de vehicule autonome ecologice.

Nu în ultimul rând, ACS a prezentat cupola de management digital al infrastructurilor multi-modale de transporturi, dezvoltată în cadru conceptual și gata de implementare, împreună cu KonectCity, un furnizor de soluții specializate în domeniu, menite să reducă erorile din procese și să eficientizeze exploatarea infrastructurii și a flotelor pentru a maximiza impactul pozitiv asupra mediului înconjurător.