Hidroserv a depus planul de reorganizare destinat redresării companiei

Economica.net
14 05. 2020
portile_de_fier_98881100_54108900_88057800

„Cu o cifră de afaceri de 124 milioane lei şi un rezultat net pozitiv la finele anului 2019, împreună cu profitul operaţional înregistrat în primul trimestru al acestui an, Hidroserv face un pas important pentru reintegrarea în circuitul economic şi redobândirea sustenabilă a solvabilităţii companiei”, se menţionează în comunicat.

Compania îşi propune să genereze o cifră de afaceri de 184 milioane lei în anul 2020, ca urmare a restructurării financiare, operaţionale şi investiţiilor în echipamente prevăzute prin planul de reorganizare, dar şi prin derularea activităţii de mentenanţă la obiectivele hidroenergetice, ca parte din noul acord cadru încheiat pe următorii patru ani cu Hidroelectrica, principalul beneficiar Hidroserv.

„Mă bucur să văd că Hidroserv, o companie de importanţă strategică în Sistemul Energetic Naţional, este pregătită pentru reorganizare. Cele două succese deja atinse, atingerea profitului operaţional şi finalizarea în condiţii reciproc avantajoase a negocierii cu Hidroelectrica, mă fac încrezător în şansele redresării sale. Salvarea valorii acestei companii înseamnă reintrarea în economie a unui jucător cheie din piaţa de energie, pentru care echipa noastră multidisciplinară de specialişti îşi va folosi în continuare toată expertiza acumulată în cei 20 de ani de experienţă ai CITR”, a declarat Adrian Lotrean, senior partner CITR.

Printre priorităţile strategiei de reorganizare elaborate de CITR, care continuă măsurile aplicate în Hidroserv, intră obţinerea de resurse financiare provenite din încasarea creanţelor comerciale, eşalonarea creanţelor, precum şi restructurarea financiară şi operaţională a societăţii. Odată cu atingerea unor noi standarde de eficienţă în companie, şi implementarea planului de reorganizare, Hidroserv îşi propune o creştere curajoasă de aproape 15% a cifrei de afaceri până în 2022, iar forecastul se menţine şi raportat la rezultatul operaţional, cu o creştere estimată de 25% a EBITDA (profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) în următorii doi ani.

Următorii paşi după depunerea Planului de reorganizare la Tribunalul Bucureşti sunt convocarea Adunării creditorilor în vederea aprobării planului de reorganizare, astfel ca, la următorul termen de judecată fixat pe 24 iunie, Hidroserv să poată primi confirmarea planului de reorganizare şi să înceapă implementarea planului.

Hidroserv SA este singura companie din industrie calificată să sigure servicii de mentenanţă pentru activele companiei Hidroelectrica. Societatea a fost înfiinţată în 2013 ca urmare a unui proces de fuziune prin contopire a opt filiale ale societăţii: Bistriţa, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeş şi Slatina, cu scopul de a asigura servicii de mentenanţă şi modernizare pentru Hidroelectrica SA, a cărei filială este. Societatea, aflată în prezent în perioada de observaţie în portofoliul CITR, a intrat în insolvenţă ca urmare a acumulării de datorii către furnizorii acesteia.

CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viaţa unei companii, cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea calitativă, la consolidarea mediului economic naţional şi la crearea unui viitor prosper pentru România. Alături de CITR, din Impetum Group mai fac parte ROCA, prima soluţie de consolidare a IMM-urilor româneşti care au un viitor valid, dar traversează un moment dificil, şi ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie.