Hidrosind pichetează miercuri Ministerul Economiei şi Hidroelectrica

Hidrosind, sindicatul salariaţilor din Hidroelectrica, va picheta Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, miercuri, între 9.00 şi 10.00 şi societatea Hidroelectrica, între 10.00 şi 11.00.
Economica.net - mie, 27 iun. 2012, 06:01
Hidrosind pichetează miercuri Ministerul Economiei şi Hidroelectrica

Sindicaliştii se opun intrării în insolvenţă a companiei, în calitatea acestora de creditori principali ai societăţii, a declarat în urmă cu o săptămână preşedintele Hidrosind, Decebal Sulea, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea companiei de a intra în insolvenţă.

‘Justiţia este strâmbă pentru că altfel nu se explică de ce judecătorii au respins o cerere de intervenţie depusă de reprezentanţii sindicatului Hidrosind în procesul privind cererea de insolvenţă a Hidroelectrica’, a afirmat preşedintele Hidrosind.

Potrivit unui comunicat al sindicatului, Hidrosind va înainta plângeri penale împotriva semnatarilor Hotărârii Consiliului de Administraţie din data de 15 iunie (când a fost înaintată cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica – n.r.), pentru abuz în serviciu şi subminarea economiei naţionale.

Autorităţile susţin că nu vor fi vândute acţiunile deţinute la Hidroelectrica şi că intenţionează, în continuare, privatizarea prin emiterea de acţiuni pentru majorarea capitalului social. De asemenea, MECMA susţine, într-un comunicat transmis luni, că nu vor fi promovate măsuri de reducere a forţei de muncă sau a remunerării muncii în cadrul Hidroeletrica.

Pentru reorganizarea imediată a activităţii Hidroelectrica şi pentru asigurarea siguranţei economice şi tehnice a Hidroelectrica pe termen lung, ulterior perioadei de reorganizare judiciară, autorităţile intenţionează să realizeze o politică de vânzări destinată să permită accesul echitabil şi direct al consumatorilor industriali la energia electrică, în piaţa concurenţială, precizează MECMA. De asemenea, reorganizarea vizează o politică de creştere a eficienţei în producerea de energie electrică, o politică de furnizare a serviciilor de sistem pentru asigurarea durabilă a siguranţei şi stabilităţii Sistemului Energetic Naţional, precum şi implementarea guvernanţei corporative.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...