Hipermarket online sau tradiţional? Unde este mai ieftin să îţi faci cumpărăturile

Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România a intrat recent în urma unui parteneriat cu eMag, în competiţie directă cu Carrefour, pe o piaţă virtuală cu potenţial, dar încă la început. 
Alina Stanciu - sâm, 27 sept. 2014, 20:21
Hipermarket online sau tradiţional? Unde este mai ieftin să îţi faci cumpărăturile

Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România a intrat, recent, în urma unui parteneriat cu retailerul online eMag, în competiţie directă cu Carrefour, pe o piaţă virtuală cu potenţial, dar încă la început.  Ca şi în offline, se confruntă două tipuri de magazine diferite ca şi concept şi mărime, susţinute de modele de business altfel gândite. În cazul francezilor de la Carrefour, vorbim de o extensie a brandului din offline în online, afacerea din spate fiind gestionată in-house, pe când în cazul Mega Image este vorba despre alăturarea dintre două nume extrem de cunoscute, cu valori diferite, dar şi plusurile şi minusuri distincte. Cum se va vedea acest lucru pentru consumatorul final, timpul o va spune, dar unele ajustări pe parcurs sunt de aşteptat, aşa cum s-a întâmplat şi cu Carrefour.

Unde este mai ieftin

În ceea ce priveşte politica de preţ, situaţia este din nou diferită.  Potrivit oficialilor eMag, supermarketul virtual Mega Image propune promoţii diferite pe online faţă de offline. „Preţurile din supermarket sunt stabilite de către Mega Image şi nu sunt reglementate de clauzele comerciale ale parteneriatului recent încheiat. Cumpărând online inclusiv alimente, clientul nostru economiseşte atât timp, cât şi bani, întrucât Mega Image are în vedere promovarea de produse cu oferte de preţ exclusiv în online care vor genera şi în această categorie diferenţe de preţ între online şi offline. Nu vor fi practicate în online preţuri mai mari comparativ cu cele din offline”, au declşarat pentru ECONOMICA.NET oficialii eMag.

În schimb, Carrefour a anunţat încă de la lansare că, indiferent de unde cumperi, preţul va fi acelaşi. „Salvează-ţi timpul şi cumpără săptămânal online toate lucrurile de care ai nevoie, la preţurile şi cu promoţiile din magazin, pentru că tot ce trebuie să faci este să intri pe site, să îţi comanzi produsele, iar a doua zi le vei primi acasă, comod şi fără efort.”, anunţa Carrefour la lansarea site-ului  carrefour-online.ro, care găzduieşte acum peste 15.000 de produse. Acum, la mai bine de un an de la lansare, situaţia a rămas aceeaşi. „Preţurile şi promoţiile din online sunt identice cu cele din offline”, a precizat pentru ECONOMICA.NET Andreea Mihai, director de marketing Carrefour.

Plus costuri de transport 

Atât în cazul carrefour cât şi al Mega Image, costurile de transport se ridică la 15 lei, cu menţiunea că, în ultima vreme, Carrefour a avut mai multe promoţii prin care a eliminat costurile de livrare. De asemenea, Carrefour are o comandă minimă care se ridică la 150 de lei. În cazul Mega Image, costul transportului este tot de 15 lei, dar, în cazul unui coş de cumpărături în valoare de 300 de lei, livrarea se face în mod gratuit. Totodată, lanţul de supermarketuri oferă posibilitatea ridicării produselor comandate online direct din anumite puncte de livrare

De ce cumpără românii atunci când nu este mai ieftin

În mod evident, atuul principal al comerţului online este  faptul că se economiseşte timp, este mult mai comod şi poţi compara foarte uşor preţurile.  Retailerii de profil ne-au obişnuit însă că online prespune în primul rând preţuri bune. „În principiu promoţiile atrag cumpărători, indiferent dacă vorbim de mediul offline sau de cel online – trebuie doar să ne uitam la experienţa „Black Friday” din ultimii ani. De asemenea, ştim că timpul este o resursă importantă pentru o mare parte din români, prin urmare – dacă mecanismele de vânzare online sunt bine puse la punct şi îşi demonstrează eficienţa – ne putem aştepta la o creştere a apetitului pentru acest tip de cumpărături”, au explicat pentru ECONOMICA.NET analiştii companiei de cercetare de piaţă Millward Brown România.

Cum este peste graniţe

Potrivit unui studiu al companiei de cercetare Kantar Retail realizat anul trecut în China, unde comerţul online a explodat în ultimii ani, hipermarketurile online nu sunt cu mult mai ieftine decât cele online. În medie, un coş de cumpărături format din 36 de produse alimentare şi de larg consum costa în online cu doar 4% mai puţin decât în offline, însă online-ul tinde să ofere mai multe avantaje din punct de vedere al preţurilor faţă de offline. Cele mai mari diferenţe de preţ dintre cele două medii s-au regăsit în cazul produselor de băcănie. De asemenea, în mediul virtual, preţurile sunt mai mici la produsele ambalate în cantităţi mari, dar mai mari în cazul articolelor care trebuie consumate rapid. 

Ce merită să cumperi online în România 

În cazul României, din datele unei cercetări realizate de Millward Brown România, reiese că cel mai bine este să cumperi din magazinele virtuale cărţi, tablete şi telefoane, diferenţele medii între online şi offline în cazul acestor categorii de produse fiind de 25%, 15% şi respectiv 14%. Practic, în 11 din cele 12 categorii de produse studiate, produsele vândute online au fost în medie mai ieftine decât în magazinele clasice iar o categorie a fost la paritate de preț (aparatele foto). „Diferențele dintre online și offline în ceea ce privește prețurile fluctuează semnificativ de la produs la produs, dar majoritatea acestora par sa meargă în aceeași direcție. Altfel spus, ai șanse mari să cumperi mai ieftin un produs dintr-un magazin online, chiar dacă nu ți-ai făcut anterior temele legate de locul în care găsești cel mai ieftin produs. Cu toate acestea, promoțiile joacă un rol important în dinamica prețurilor”, a explicat Daniel Enescu, preşedintele Millward Brown România.

Studiul Millward nu a inclus şi produsele alimentare. 

Te-ar mai putea interesa și
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat anul trecut o creștere a portofoliului de 40% față de 2022, informează......
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...
Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru personalul medical din sistemele de apărare și ordine publică și a suplimentat cu 658,6 milioane de lei limita de crediatre pentru FNUASS
Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru personalul medical din sistemele de apărare și ordine publică și a suplimentat ...
Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă prin care creează cadrul legal pentru plata personalului ...