Hipermarketurile real,- din România, scoase la vânzare. Auchan vrea să cumpere

Economica.net
30 08. 2012
real_71410400

Francezii de la Auchan sunt principalii ofertanţi în cursa achiziţiei operaţiunilor internaţionale ale retailerului Real, care include unităţile din Polonia, Rusia, Ucraina şi Turcia, cu vânzări de aproape trei miliarde de euro. Până la acest moment, nici o decizie finală nu a fost luată de Metro, care se poate decide împotriva unei vânzări.

În luna mai a acestui an a apărut informaţia potrivit căreia Auchan ar fi interesat de preluarea unităţilor Real din România. 

Vânzările diviziei de hypermarketuri a Metro Group au scăzut anul trecut cu 2,3% la nivel global, ajungând la 11,2 miliarde de euro. Potrivit companicatului oficial al retailerului, rezultatele au fost afectate negativ de vânzările slabe de articole non-food. În Europa de Est, real a raportat o scădere a vânzărilor, ca urmare a reticenţei consumatorilor din Polonia şi România, care nu şi-au reluat obiceiurile de consum de dinainte de criza economică.

În România, real-Hypermarket a înregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 627 de milioane de euro, cu 67 de milioane de euro mai puţin faţă de 2010.

Pe ce se concentrează Metro

Retailerui german Metro se concentrează pe afacerile Cash&Carry şi pe magazinele de electronice Media-Saturn, în timp ce taie investiţiile în magazinele Kaufhof şi Real, care ar putea fi vândute.

Un oficial al Metro a refuzat să comenteze pe această temă, dar a făcut trimitere la declaraţiile anterioare ale companiei în care se susţinea faptul că Metro analizează toate opţiunile Real. Acţiunile Metro au crescut astăzi cu 1,7 procente la Bursa din Frankfurt. Acţiunile retailerului, care au scăzut anul acesta cu 15 procente, s-au tranzacţionat cu 1,5 procente mai mult, la 24,12 euro pers acţiune.

Metro a raportat pentru cel de-al doilea trimestru profit peste estimările analiştilor, pe fondul creştereii vânzărilor din unităţile Cash & Carry şi din magazinele Media-Saturn. Profitul înainte de dobânzi şi taxe a crescut cu 2,6 procente la 314 milioane euro, cu vânzări de 15,8 miliarde de euro.

 CITEŞTE ŞI:

Ce şanse are Auchan să cumpere Real de la Metro Group