HiSky a transportat un număr record de pasageri în luna iulie

HiSky a transportat un număr record de pasageri în luna iulie, a anunțat compania într-un comunicat de presă.
Andrada Ghira - J, 17 aug. 2023, 11:40
HiSky a transportat un număr record de pasageri în luna iulie

HiSky a transportat în luna iulie 210.000 pasageri, cu 50.000 mai mulți față de luna iunie și dublu față de iulie 2022. Evoluția rezervărilor pentru luna august arată  că și acest număr va fi depășit, iar compania va atinge ținta celor două milioane de pasageri transportați până la finalul sezonului de vară.

„De la începutul acestui an, cifrele noastre sunt într-o continuă urcare și avem încredere că luna august ne va depăși toate raportările de până acum. Ne bucurăm că am reușit să depășim cu mult media de creștere a pieței, raportată pentru această vară la 7% peste 2022. Avem, bineînțeles, avantajul unei flote foarte bune, tarife și ore accesibile, dar probabil ceea ce ne-a ajutat să câștigăm încrederea pasagerilor a fost faptul că nu suntem parte din problema care a dat peste cap multe planuri de vacanță”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Aeroportul Otopeni rămâne principala bază de operare a companiei. Mai mult de 78.000 de pasageri au zburat în luna iulie cu HiSky, cu plecare din București. Al doilea aeroport, după volumul traficului, a fost, și în această lună, cel din Chișinău, urmat, la mică distanță, de Cluj Napoca și de celelalte aeroporturi, de unde compania operează curse regulate, Iași, Timișoara și Baia Mare. În plus față de acestea, în iulie, compania aeriană a mai efectuat curse charter pe alte zece aeroporturi din România.

În această vară, compania aeriană operează atât cursele regulate, cât și pe cele în regim charter cu opt aeronave și o capacitate totală de 1500 de locuri. După cota de piață, HiSky se situează pe locul patru între companiile aeriene care activează în România, după Wizz Air, Ryanair și Tarom și este cel mai mare operator de pe piața din Republica Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Proiectul centralei americane cu SMR de la Doicești continuă. Reevaluarea proiectului, cerută de Bolojan, a fost respinsă de acționarii Nuclearelectrica, firmă a statului român
Proiectul centralei americane cu SMR de la Doicești continuă. Reevaluarea proiectului, cerută de Bolojan, a fost respinsă ...
În condițiile în care premierul și ministrul interimar al Energiei, Bolojan, a vorbit public despre necesitatea regândirii proiectului centralei cu reactoare mici modulare de la Doicești, la......
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în ...
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul ...
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...