Câți pasageri a transportat HiSky pe ruta București-New York

HiSky a transportat în prima jumătate a acestui an cu 40% mai mulți pasageri față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat compania aeriană. Prima jumătate a acestui an a fost marcată de lansarea zborului direct de la București la New York.
Andrada Ghira - J, 18 iul. 2024, 15:19
Câți pasageri a transportat HiSky pe ruta București-New York

HiSky zbura la începutul lunii iunie pentru prima dată la New York, o cursă directă de la București. În doar o lună, compania a transportat înspre sau dinspre Statele Unite ale Americii peste 3.000 de pasageri.

În prima jumătate a acestui an, compania a transportat 767.000 de pasageri pe rutele regulate sau charter, în creștere cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai accesate zboruri, cu plecare de pe aeroportul Otopeni, au fost pe cele două rute interne, București – Cluj Napoca, cu circa 50.000 de pasageri și București – Timișoara, cu circa 44.000 de pasageri.

În plus, HiSky este singurul operator care are zboruri de lung courier de pe un aeroport din România și care efectuează și curse charter pentru agențiile de turism. De la începutul acestui an, peste 10.000 de pasageri au călătorit către Zanzibar și Maldive.

Avem valori de trafic impresionante pe rutele interne, așa cum am și prevăzut că se va întâmpla, atunci când am lansat aceste curse, și, în plus, un număr mare de pasageri care aleg să exploreze dincolo de Europa. Ne bucurăm că facilitățile pe care le-am creat – un program stabil și accesibil pentru legătura între principalele orașe și București, zboruri cu conexiune și călătorii fără escală, pe distanțe lungi – au contribuit nu doar la dezvoltarea companiei, ci a întregii piețe de transport aerian”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Cu o flotă de opt aeronave, HiSky operează zboruri din România și Republica Moldova, de pe aeroporturile București, Cluj-Napoca, Timișoara, Satu Mare, Iași, Oradea și Chișinău, pe 31 de rute directe și 23 de rute cu conexiune. Din numărul total de pasageri raportat în prima jumătate a anului, 60% au fost înregistrați în România și 40% în Republica Moldova. În plus față de zborurile regulate, compania aeriană își menține poziția de lider al pieței charter și operează zboruri către cele mai populare destinații de vacanță, în parteneriat cu principalele agenții de turism.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...