Holde Agri Invest îl numește pe consultantul Daniel Adam în funcția de Director Financiar

11 01. 2024
teren agricol (2)

Daniel Adam are o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar și operațional, ocupând diverse poziții de conducere la EDS Group (Euro-Druckservice GmbH), atât la nivelul grupului, cât și la cel al subsidiarei din România, World Class și Infopress, contribuind la optimizarea proceselor financiare și de afaceri ale acestora.

În calitate de CFO al Holde Agri Invest, Daniel Adam va fi responsabil de coordonarea activității departamentului financiar și implementarea strategiei financiare la nivelul grupului. De asemenea, împreună cu echipa de conducere, acesta va contribui la atragerea de finanțări prin intermediul pieței de capital, precum și la procesul privind transferul Holde Agri Invest de pe piața AeRO, pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

„Suntem încântați să-i urăm bun-venit lui Daniel Adam în echipa Holde. Experiența sa vastă și faptul că este deja familiarizat cu operațiunile Holde, având în vedere că a fost alături de noi în ultimele nouă luni în calitate de consultant, l-au transformat într-un candidat ideal pentru noul său rol de CFO al companiei. Sunt încrezător că împreună vom continua parcursul ambițios de dezvoltare a Holde Agri Invest în următorii ani. Totodată, dorim să îi mulțumim lui Adrian pentru profesionalismul manifestat pe durata mandatului, în care a contribuit la dezvoltarea companiei și la digitalizarea a mai multor procese interne”, a declarat Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest.

„Mă bucur că această colaborare cu Holde trece la nivelul următor. Sunt convins că experiența acumulată în ultimele luni în calitate de consultant va facilita procesul de adaptare la activitatea curentă a companiei. Unul dintre factorii decisivi care au contribuit la tranziția către această nouă poziție este perspectiva de creștere a Holde în următorii ani, astfel că, împreună cu restul echipei, vom lucra pentru a fructifica acest potențial”, a declarat Daniel Adam, CFO al Holde Agri Invest.

Holde Agri Invest este o companie inițiată de un grup de antreprenori români. Înființată în 2018, compania exploatează peste 13.700 de hectare de teren, organizate în patru nuclee – ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași), Videle (județul Teleorman) și Conțești (județul Dâmbovița). Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piața AeRO a Bursei de Valori București cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB, având a doua cea mai mare pondere.