Hollande a îndemnat Europa la unitate în privinţa dosarului sirian

Economica.net
03 09. 2013
337793_francois_hollande_sur_le_parvis_de_l_elysee_le_7_juin_2012_95409100

Împreună cu Germania, „suntem, preşedintele german, preşedintele francez, la fel de indignaţi, (exprimăm) aceeaşi condamnare” în urma atacului chimic din Siria, pe 21 august, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele german Joachim Gauck, la Paris.

„Este necesar ca Europa să se reunească în privinţa acestui dosar. Ea va face acest lucru, fiecare are o responsabilitate”, a adăugat el, în contextul în care Franţa este izolată, până în prezent, în Europa, în privinţa unei acţiuni armate.

„Când este comis un masacru chimic, când lumea este informată despre el, când sunt prezentate probe, când vinovaţii sunt cunoscuţi, atunci trebuie să existe un răspuns. Acest răspuns este aşteptat de către comunitatea internaţională”, a insistat şeful statului francez.

Inclusiv cei mai apropiaţi aliaţi ai Franţei, ca Belgia, s-au delimitat până în prezent faţă de poziţia franceză, care susţine o reacţie puternică în Siria.

O reuniune a miniştrilor de Externe din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) este prevăzută sâmbătă la Vilnius, ceea ce ar putea oferi o ocazie pentru o apropiere a punctelor de vedere ale europenilor.

Cei doi preşedinţi s-au pronunţat, astfel, în favoarea unei reacţii a comunităţii internaţionale faţă de Damasc. „Trebuie să existe un răspuns”, a subliniat Hollande. „Acest lucru impune o reacţie adecvată”, a continuat Joachim Gauck. Este „de nesuportat ca un dictator să poată acţiona nepedepsit şi să încalce un asemenea tabu fără consecinţe”, a insistat preşedintele german, care a început marţi o vizită de stat de trei zile în Franţa.

„Va fi posibil să se ajungă la un acord internaţional asupra unui răspuns adecvat” faţă de criza din Siria, a apreciat Joachim Gauck, cu două zile înaintea unui summit G20 în Rusia, care se anunţă tensionat cu Moscova, o aliată loială al Damascului şi ostilă faţă de orice intervenţie militară străină împotriva lui Bashar al-Assad.

Cancelarul „Angela Merkel crede că în cursul viitoarelor reuniuni, de exemplu la summitul G20, va fi posibil să se ajungă la un acord internaţional cu privire la răspunsul adecvat faţă de Siria”, a adăugat şeful statului german.