Holzindustrie: Încărcătura de lemne care nu va avea marcajul vizibil nu va fi procesată până ce nu va fi clarificată situaţia

Buştenii fără marcaj vizibil din transportul pentru care jandarmii montani au aplicat o amendă de 1.000 de lei nu vor fi procesaţi până când nu va fi clarificată situaţia şi, în cazul în care se vor constata nereguli, nu vor fi procesaţi deloc, precizează Holzindustrie Schweighofer, într-un comunicat de presă.
Economica.net - mie, 10 mai 2017, 15:32
Holzindustrie: Încărcătura de lemne care nu va avea marcajul vizibil nu va fi procesată până ce nu va fi clarificată situaţia

‘În cazul de faţă, în privinţa transportului B 116 TMD, înainte ca presa să semnaleze cazul, în timpul verificărilor efectuate la poarta fabricii de cherestea de la Reci, s-a constatat că pe unii dintre buşteni nu era vizibil marcajul cu ciocanul dreptunghiular. Buştenii au fost descărcaţi, transportul a fost depozitat separat şi verificat. Această încărcătură nu va fi procesată până ce situaţia nu va fi clarificată, iar dacă se constată nereguli nu va fi procesată deloc. Această decizie este dictată de politica ‘toleranţă zero’ a companiei faţă de transporturile care ridică suspiciuni. În toate aceste cazuri, Holzindustrie Schweighofer cooperează îndeaproape cu autorităţile’, menţionează reprezentanţii companiei.

Aceştia subliniază că buştenii au provenienţă legală, dovedită cu documentele cerute de legislaţie. Transportatorul a fost amendat doar pentru că marcajele nu erau vizibile corespunzător.

‘De aceea încărcătura nu a fost confiscată şi nu s-au luat alte măsuri. Şoferul camionului a declarat că nu a semnat procesul verbal şi va ataca amenda în instanţă’, se precizează în comunicat.

Jandarmii montani de la postul de ordine publică montană Azuga au aplicat, în urmă cu două zile, o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei unei companii de transport, după ce au depistat un camion al acesteia cu material lemnos ce nu avea toţi arborii marcaţi cu amprenta dispozitivului dreptunghiular.

‘În data de 8 mai, jandarmii montani din cadrul postului de ordine publică montană Azuga au depistat, la intersecţia drumului forestier Valea Azugii cu drumul forestier Limbăşel, un camion cu remorcă, aparţinând SC Pintuia Impex SRL, ce transporta material lemnos pentru Holindustrie Schweighofer, fără a avea toţi arborii marcaţi cu amprenta dispozitivului dreptunghiular’, potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Sursa citată menţionează că jandarmii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 pentru transportul de la locul de recoltare a materialelor lemnoase nemarcate cu amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Circulaţia feroviară este temporar întreruptă pe secţia Eforie Nord – Eforie Sud, o șină este rupă. Trenurile de călători vor înregistra întârzieri
Circulaţia feroviară este temporar întreruptă pe secţia Eforie Nord – Eforie Sud, o șină este rupă. Trenurile ...
Circulaţia feroviară pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanţa este oprită temporar pe intervalul Eforie Nord - Eforie Sud, după identificarea unei şine rupte la km 240+970, a......
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 9% în primul trimestru din 2026
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 9% în primul trimestru din 2026
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul trimestru din 2026, de 14,679 de milioane, în scădere ...
Coreea de Sud va crea un fond din veniturile din cipuri pentru a stimula creşterea şi a combate inegalitatea
Coreea de Sud va crea un fond din veniturile din cipuri pentru a stimula creşterea şi a combate inegalitatea
Coreea de Sud intenţionează să înfiinţeze un fond pentru viitor, folosind veniturile suplimentare generate de explozia ...
Suprafaţa cultivată în România a crescut cu 40.000 de hectare în 2025
Suprafaţa cultivată în România a crescut cu 40.000 de hectare în 2025
Suprafaţa cultivată în România a crescut anul trecut, pe total ţară, cu 40.000 de hectare, raportat la 2024, ajungând ...