Honda a renunţat la obiectivul de a vinde şase milioane de autoturisme pe an

Economica.net
14 02. 2015
honda_fit_345_09403400

Acesta a recunoscut că recentele probleme de calitate au fost influenţate şi de fixarea unor obiective mult prea ambiţioase, scrie Agerpres.

‘Cu siguranţă există sentimentul că a fost o povară imensă pe umerii echipei de dezvoltare. Într-un fel am renunţat la ţinta de a vinde şase milioane de autoturisme’, a spus Ito, care a adăugat că Honda este în mijlocul elaborării unui nou plan de afaceri.

Takanobu Ito şi alţi 12 directori au acceptat, în luna octombrie a anului trecut, să primească salarii reduse după ce Honda a anunţat cea de-a cincea rechemare în service pentru hybridul Fit în mai puţin de un an de la lansarea pe piaţă a acestui model.

Problemele de calitate de la Honda au apărut şi din cauza faptului că milioane de vehicule au fost rechemate la service în întreaga lume pentru înlocuirea airbagurilor defecte livrate de furnizorul Takata Corp.

Honda, care deţine o mică participaţie la Takata, a fost responsabil pentru mai mult de jumătate dintre vehiculele chemate în service-uri.

Chiar dacă pierderile Takata sunt în creştere pe fondul scandalului privind airbagurile defecte, Takanobu Ito a declarat că Honda nu va oferi asistenţă financiară pentru furnizor şi a precizat, de asemenea, că încearcă să obţină airbaguri de la rivalii Daicel şi Autoliv.

Toyota Motor Corp deţine supremaţia în topul primilor trei mari constructori japonezi de automobile, în timp ce pe locurile următoare se clasează Nissan Motor Co. şi Honda Motor Co.