Hossu: Oltchim trebuie vândut la pachet cu datoriile proprii şi cu rafinăria Arpechim

Combinatul Oltchim trebuie vândut la pachet cu datoriile proprii dar şi cu rafinăria Arpechim, aceasta fiind prima din cele două măsuri convenite în cadrul întâlnirilor dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Sindicatului Liber Oltchim, în vederea reluării activităţii companiei şi a plăţii salariilor restante, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Bogdan Hossu, preşedintele CNS "Cartel ALFA".
Economica.net - mar, 11 sept. 2012, 14:29
Hossu: Oltchim trebuie vândut la pachet cu datoriile proprii şi cu rafinăria Arpechim

‘Cerem Guvernului României să promoveze de urgenţă cele două măsuri convenite în cadrul întâlnirilor cu reprezentanţii Sindicatului Liber Oltchim, prima dintre ele referindu-se la vânzarea la pachet a Combinatului Oltchim, împreună cu datoriile proprii, dar şi cu Rafinăria Arpechim. A doua măsură vizează crearea de mijloace circulante pentru funcţionarea combinatului’, a afirmat Bogdan Hossu.

Potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES de CNS ‘Cartel ALFA’, Sindicatul Liber Oltchim împreună cu Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie solicită reluarea neîntârziată a funcţionării instalaţiilor din cadrul combinatului, dar şi achitarea salariilor restante.

‘Având în vedere decizia Guvernului de a privatiza compania, Sindicatul Oltchim şi CNS Cartel ALFA consideră că acest proces trebuie să aibă loc în condiţii avantajoase pentru economia naţională, dar şi pentru salariaţi, fiind ştiut faptul că activitatea Oltchim are caracter strategic pentru mai multe sectoare din economia românească. Considerăm că evenimentele produse în ultima perioadă, care au condus la oprirea activităţii, dar şi acţiunile realizate de unele grupuri de presiune din interiorul societăţii, cu încălcarea gravă a legislaţiei în vigoare, sunt doar în favoarea unui potenţial investitor. Acesta este mai mult interesat de obţinerea unei cote de piaţă, şi nu de continuarea activităţii companiei’, se mai spune în comunicatul citat.

Potrivit ministrului delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri au marţi o ultimă întâlnire cu bancherii şi creditorii interesaţi de plata unei părţi din salariile restante ale angajaţilor de la Oltchim.

Aproximativ 350 de salariaţi de la Oltchim au reînceput, luni, protestele pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, oamenii cerând transparenţă în procesul privatizării.

Potrivit angajaţilor care au format un comitet de criză, suma necesară lunară pentru ca Oltchim să funcţioneze este de 40 milioane de euro. Această sumă se poate obţine, spun angajaţii, prin conversia creanţelor în acţiuni pe care le are SC Oltchim către AVAS.

Situaţia de la Combinatul Oltchim a devenit critică în urmă cu zece zile când procesul de producţie a fost întrerupt, Oltchim înregistrând datorii de peste 600 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România în portul Constanța, va pune la......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru economie pot fi uriașe
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru ...
Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei ...
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 care s-a desfășurat astăzi, Markus Kamieth a fost numit preşedinte ...