Hossu: Ar putea fi nevoie de un nou acord preventiv, în cazul prăbuşirii băncilor grecești

Pentru a face faţă consecinţelor reprezentate de o eventuală prăbuşire a băncilor greceşti, ar putea fi nevoie de un nou acord preventiv încheiat cu organismele financiare internaţionale, a declarat vineri Bogdan Hossu, preşedintele CNS "Cartel ALFA", în urma discuţiilor purtate la sediul Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene.
Economica.net - vin, 03 aug. 2012, 15:23
Hossu: Ar putea fi nevoie de un nou acord preventiv, în cazul prăbuşirii băncilor grecești

„Dacă băncile greceşti se vor prăbuşi, vor exista mai puţini bani pe piaţă, şi ca atare ar putea fi nevoie de un nou acord preventiv încheiat cu organismele financiare internaţionale. În ceea ce priveşte politica fiscală, în discuţiile purtate cu reprezentanţii Fondului am insistat pe faptul că e nevoie de implementarea unei politici fiscale în trepte, care să protejeze micul contribuabil. Simultan, se va lucra la impozitul pe avere, care trebuie să compenseze – ca valoare – diminuarea fiscalizării aplicate pe locurile de muncă”, a afirmat Bogdan Hossu.

Potrivit acestuia, companiile de stat nu ar trebui privatizate prin vânzare, ci prin atragerea de capital.

„Vânzarea unei companii de stat pe timp de criză economică este un lucru iraţional, efectele riscând să fie la fel de dezastruoase precum în cazul TEPCO Iaşi sau al Combinatului Siderurgic Galaţi. Prima consecinţă directă a acestor privatizări a fost diminuarea numărului locurilor de muncă, ceea ce a dus automat la creşterea numărului de şomeri. Ca atare, am devenit ţara din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi migranţi”, a mai spus preşedintele CNS „Cartel ALFA”.

Bogdan Hossu a precizat, totodată, că Guvernul dispune de sumele de bani necesare pentru susţinerea majorării salariilor bugetarilor cu 8% în luna decembrie a acestui an, singura condiţie amintită de liderul sindical pentru realizarea acestui lucru fiind ca „statul să gestioneze judicios resursele bugetare de care dispune”.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...