Hotelierii cer înjumătățirea taxei de promovare turistică a Bucureștiului

Preşedinta Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Simona Constantinescu, susţine reducerea taxei de promovare turistică a municipiului Bucureşti de la 2% la 1% din tariful de cazare, în anul 2025.
AGERPRES - lun, 16 dec. 2024, 12:11
Hotelierii cer înjumătățirea taxei de promovare turistică a Bucureștiului

Ea invocă o „contracţie a consumului” pe plan local, naţional, dar şi european.

„Orice creştere a taxelor se reflectă direct în preţul plătit de clientul final, ceea ce ne poate duce într-o lipsă de competitivitate la nivel regional, prin creşterea importantă a tarifelor de cazare. De aceea, am considerat că pentru anul 2025 ar fi utilă o reducere a acestei taxe”, a spus ea, luni, în cadrul dezbaterii publice privind instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Bucureşti pe anul 2025.

Simona Constantinescu a oferit şi exemplul altor reşedinţe de judeţ din ţară, precum Oradea, Cluj sau Braşov, unde valoarea taxei este mai mică de 1%. De asemenea, a apreciat că este posibilă „o mai bună colectare” a taxei de la toţi furnizorii de servicii de cazare din oraş.

„Înţelegem că bugetul necesar promovării Bucureştiului trebuie să existe şi într-o compensare, cumva, a reducerii acestei taxe, ştim că avem în acest moment o sumă destul de importantă de apartamente închiriate în regim ‘short term rental’, adică închirieri pe termen scurt. Aceste închirieri au început să fie monitorizate de către ministerul de resort, prin instituirea unor modificări ale legislaţiei, respectiv ele vor putea şi vor trebui – în măsura în care această prevedere va fi şi controlată şi monitorizate de către autorităţi – să contribuie cu această taxă pe care o instituim, indiferent de nivelul ei. Dar în acest fel creşte baza de impunere şi ne aşteptăm să se înregistreze o valoare mai mare colectată”, a spus ea.

Directorul executiv al Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism din PMB, George Borună, a estimat că organizaţia de management al destinaţiei (OMD) ar putea deveni funcţională în cursul anului viitor.

„În acest moment suntem în stadiul de dezbatere a acestui statut nou, pe principiile OMD-ului, care sunt în OG 58. S-a creat un draft şi a fost transmis către participanţii din mediul privat pentru propuneri şi observaţii. (…) Ne aşteptăm ca anul viitor să fie funcţională. (…) Ideea înfiinţării OMD este să se ocupe de strategia de promovare, dezvoltare şi marketing a destinaţiei Bucureşti. Odată înfiinţată, va trebui să dezvolte strategia, care va avea şi un plan de acţiune”, a mai spus George Borună.

Totodată, în urmă cu aproximativ două săptămâni a avut loc adunarea generală a Bucharest Tourism Board, întrunire în care s-a convenit dizolvarea acestei asociaţii.

„Mâine mai este încă o adunare a asociaţiei, cu punct pe agendă fix dizolvarea asociaţiei”, a arătat George Borună.

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni vineri în şedinţă, iar unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi prevede menţinerea taxei speciale pentru promovare turistică în anul 2025 la 2% din tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA.

Banii ar urma să fie folosiţi de Primăria Capitalei pentru: consolidarea şi comunicarea integrată a brandului turistic al municipiului Bucureşti; elaborarea unui program multianual de dezvoltare turistică a destinaţiei, a unei strategii de marketing a destinaţiei turistice şi implementarea activităţilor de promovare la nivel naţional şi internaţional; susţinerea şi/sau crearea de evenimente, activităţi culturale/turistice care pot genera creşterea numărului de turişti şi a calităţii timpului petrecut în Bucureşti; crearea de circuite/produse/pachete turistice în scopul îmbunătăţirii experienţelor turistice în Bucureşti; organizarea şi/sau participarea la târguri/expoziţii, seminarii, conferinţe de profil; dezvoltarea reţelei de centre/puncte de informare turistică; realizarea de campanii publicitare comune cu companii aeriene, agenţi turoperatori, organizatori de evenimente şi reprezentanţi de destinaţii turistice.

Taxa de promovare turistică în Bucureşti a fost de 2% din tariful de cazare în anii 2023 şi 2024, după ce în 2022 a fost de 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...