Litoralul românesc trăia aproape exclusiv din vouchere. Odată sistate, hotelierii se pregătesc să închidă mai devreme în acest an

Sezonul estival din acest an a fost mult mai slab față de alți ani, în condițiile în care plata cu voucherele de vacanță a cunoscut un declin major, cu aproape 75%, potrivit estimărilor din piață. Chiar dacă stațiunile s-au mai animat în luna august, nu a fost suficient, iar mulți operatori au decis să închidă mai devreme, scrie Termene.ro.
Termene.ro - lun, 25 aug. 2025, 11:44
Litoralul românesc trăia aproape exclusiv din vouchere. Odată sistate, hotelierii se pregătesc să închidă mai devreme în acest an

Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), spune pentru Termene.ro că în condițiile în care puterea de cumpărare a românilor s-a redus, era normal ca acest lucru să se facă simțit și în turism.

„2025 este un an mai slab. După flerul meu, de la anul vom avea o scădere de 17-20%, iar pe balneo- munte de 5-7%, către aceasta ne îndreptăm. Era normal să se întâmple așa, pentru că puterea de cumpărare a scăzut, prețurile au crescut, la fel și TVA, clar va fi scădere”, a declarat Alin Burcea pentru Termene.ro.

„Litoralul pentru toți nu este relevant, este un program bun, ajută, dar nu este fundamental. În mod normal, la mare vin 1,4 milioane de oameni, iar pe „Litoralul pentru toți” dacă se fac 20.000. Nu schimbă fundamental datele problemei. De obicei, cam 40-50 de hoteluri se înscriu în acest program, mulți nu vor vrea să intre, pentru că mergându-le prost sezonul închid mai devreme”, spune Burcea pentru Termene.ro.

Citeşte ştirea integral în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de oraşul de coastă bulgar Biala, a anunţat marţi......
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...