Hotelurile din România au dreptul să solicite restituirea comisioanelor încasate nelegal de Booking.com. Patronatele din turism din toată Europa s-au coalizat împotriva plaformei

Patronatele din turismul românesc se alătură unui proces european de amploare împotriva Booking.com, prin care sunt solicitate compensaţii pentru practicile anticoncurenţiale care au fost declarate nelegale de către Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 mai 2025, 19:21
Hotelurile din România au dreptul să solicite restituirea comisioanelor încasate nelegal de Booking.com. Patronatele din turism din toată Europa s-au coalizat împotriva plaformei

Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), toate hotelurile din România sunt invitate să se înscrie pentru a-şi recupera parte din comisioanele încasate de către Booking.com în baza clauzei contractuale „parity clause”, pentru perioada 2004-2024, plus dobânzi.

Pentru a se putea înscrie în acest proces, hotelurile se pot adresa Federaţiei până la data de 15 iulie 2025 şi au posibilitatea de a se alătura miilor de hoteluri din Europa, reprezentate de 25 de asociaţii hoteliere europene, primind astfel acces la platforma prin care acest proces va fi demarat.

„Această acţiune vine în urma deciziei Curţii Europene de Justiţie din 19 septembrie 2024 (C-264/23), prin care s-a confirmat că „parity clause”, clauzele de paritate utilizate de Booking.com în contractul cu hotelierii au încălcat legislaţia europeană privind concurenţa. Aceste clauze au sufocat concurenţa, aducând avantaje competitive platformei Booking.com, care a colectat comisioane majorate peste cele practicate de alte platforme şi tour-operatori, restricţionând hotelurile de la a oferi preţuri mai bune pe propriile lor site-uri web sau pe alte platforme şi limitându-le, astfel, vânzările directe şi autonomia, precum şi colaborările cu alţi furnizori de tipul platformelor online. Ulterior, profitând de poziţia dominantă astfel câştigată, au aplicat comisioane majorate care au costat hotelurile milioane de euro în ultimele două decenii şi au afectat inclusiv alţi furnizorii de cazare din piaţa românească”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii FIHR susţin că, în conformitate cu principiile generale ale dreptului european al concurenţei, hotelurile din Europa au dreptul de a solicita compensaţii de la Booking.com pentru pierderile financiare suferite.

Acţiunea juridică este coordonată de Stichting Hotel Claims Alliance şi va fi depusă în instanţele olandeze, fiind condusă de o echipă de avocaţi şi economişti de top în domeniul concurenţei, care au obţinut cu succes hotărârea CEJ din 19 septembrie 2024 împotriva Booking.com.

Iniţativa este susţinută de asociaţiile hoteliere naţionale din următoarele ţări: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

„Asociaţia Hotelieră Germană a avut prima iniţiativă şi succes în instanţă, arătând că puterea dominantă pe care Booking o are trebuie să intre într-o zonă reglementată şi transparentă. În 2021, Booking.com a întrerupt unilateral negocierile privind compensaţiile corespunzătoare cu Asociaţia Hotelieră Germană (IHA) şi a iniţiat acţiuni în justiţie împotriva câtorva sute de hoteluri germane la Tribunalul Districtual din Amsterdam. Un rezultat intermediar al acestui proces (aflat în desfăşurare) este hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 19 septembrie 2024, care a confirmat concluziile Oficiului Federal al Cartelurilor din Germania, potrivit cărora clauzele de paritate impuse de platformă încalcă legislaţia UE în domeniul concurenţei. Acest lucru a dus la apariţia unor cereri de despăgubire din partea hotelurilor din întreaga Europă, care urmează să fie revendicate prin acţiunea colectivă susţinută de HOTREC”, notează federaţia patronatelor.

FIHR, prima organizaţie patronală din turismul românesc, este prezentă la nivel naţional în 28 judeţe şi cumulează peste 18.300 camere în proprietăţile hoteliere-membre.

Organizaţia este membru în Consiliul Consultativ pentru Turism şi Alianţa pentru Turism şi Confederaţia Patronală Concordia şi este afiliată HOTREC la nivel european, organizaţie care reprezintă vocea ospitalităţii din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea Ucrainei până la summitul din 18 decembrie. Belgia a primit asigurări că nu va fi lăsată singură
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea ...
Liderii Uniunii Europene îşi propun să ajungă la un acord privind utilizarea activelor statului rus îngheţate pentru a sprijini Ucraina până la următorul summit al blocului comunitar din 18......
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă în luna februarie
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă ...
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ţine sub ...
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte patru oraşe şi face angajări. Salariile oferite
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte ...
Retailerul olandez Action vrea să deschidă magazine în Târgovişte, Ploieşti, Bistriţa, Floreşti, unde a început ...
Procurorul adjunct al CPI critică sancțiunile SUA. „Nu ar trebui să fim niciodată puşi pe aceeaşi listă cu teroriştii sau traficanţii de droguri”
Procurorul adjunct al CPI critică sancțiunile SUA. „Nu ar trebui să fim niciodată puşi pe aceeaşi listă cu teroriştii ...
Procurorul adjunct al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Mame Mandiaye Niang, a criticat ferm vineri sancţiunile americane, ...