Huawei foloseşte cât mai mult posibil soluţii automatizate pentru munca standard. Viitorul este al digitalizării – Maftiean, Huawei România

Huawei este unul dintre cei mai importanți investitori din industria locală ICT. Huawei are astăzi peste 2.100 de angajați pe piața locală, care lucrează inclusiv în cadrul mai multor centre globale de servicii ale companiei. Performanța tehnologiei și dezvoltarea permanentă au făcut din Huawei unul din angajatorii cei mai doriți de tinerii români. Care este însă experiența pe termen lung în cadrul Huawei pentru un româ și ce impact are progresul tehnologiilor ICT asupra activităților din cadrul companiei? Am discutat pe aceste teme cu Mihaela Adriana Maftiean, AR Manager, Sales Accounting Department, Huawei România.
Economica.net - lun, 06 iul. 2020, 13:00
Huawei foloseşte cât mai mult posibil soluţii automatizate pentru munca standard. Viitorul este al digitalizării - Maftiean, Huawei România

Cum este văzută, prin ochii unui român, experiența de peste 14 ani în cadrul Huawei România? Care au fost primele impresii pe care le-ați avut la 24 de ani, când v-ați alăturat echipei Huawei și cum s-au schimbat ele pe parcursul anilor?

În momentul în care m-am alăturat echipei Huawei România, în anul 2006, terminasem de curând facultatea și avusesem doar o experiență de scurtă durată în domeniul bancar, unde am desfasurat o activitate de voluntariat, în vederea pregătirii lucrării de licență. Încă îmi aduc aminte de momentul în care le-am spus prietenilor unde m-am angajat și de dificultatea lor în a înțelege numele companiei precum și cum se pronunță acesta. La 24 de ani, am privit Huawei ca pe oricare alta companie multinaționala din București. La început făceam activitate financiar-contabila de bază (înregistrarea comenzilor de la clienți, emiterea facturilor către aceștia, reconcilierea între modulul de contabilitate clienti si modulul de contabilitate generala, rapoartele lunare și cele de final de an), fiind axată pe gestionarea aspectelor operaționale primare.
Pe măsură ce anii au trecut, am văzut cum Huawei România se dezvoltă. Astazi, Huawei este un brand cunoscut de toată lumea. În prezent văd Huawei drept o companie foarte stabilă și deschisă la nou, cu o atitudine corectă, care apreciază și acordă multe oportunități de dezvoltare fiecărui angajat. În domeniul meu spre exemplu, Huawei România investește semnificativ în angajații săi, oferindu-le șansa de a-și îmbunătăți cunoștințele în diferite module ale contabilității (furnizori, contabilitate generală, trezorerie, contabilitate venituri și costuri), precum și în diferite zone de afaceri (vânzări, aprovizionare sau management de proiect). Apreciez modul în care compania își încurajează angajații să gândească neconvențional, ”outside the box”, să nu se limiteze la ceea ce au de făcut zi de zi, să vină cu sugestii privind îmbunătățirea diferitor solutii si procese desfasurate in cadrul companiei, precum si cele referitoare la activitatea noastra de zi cu zi. Sincer, muncind în Huawei România de atâția ani mă simt ca într-o familie. Toți angajatii sunt profesioniști și în același timp foarte apropiați și săritori. Da, cred că pot spune că Huawei România este o companie orientată spre conceptul de familie și e impresionant modul în care compania a reușit să câștige respectul și încrederea angajaților săi.

Vedeți vreo diferență între cultura corporativă a Huawei și cea din multinaționalele occidentale? Dacă da, ce impact au aceste diferențe din punct de vedere al oportunităților oferite angajaților?

În primul rând, Huawei România are un program special de pregătire destinat noilor angajați. După ce angajatul se alătură echipei Huawei România, el are desemnat un mentor pentru o perioadă de 3 luni. În această perioadă, mentorul sprijină noul angajat să deprindă toate cunoștințele necesare pentru ca, la sfârșitul perioadei, să-și poată desfășura activitatea independent, precum și să fi învățat cultura acestei companii. Susținerea echipei pentru noul angajat continuă desigur și după această perioadă de 3 luni, de învățare și familiarizare cu activitatea din cadrul companiei. În perioada de mentorat, fiecare nou angajat va ajunge să aibă o imagine completă asupra a ceea ce facem, a sistemelor pe care le utilizăm și a logicii dintre ele. În departamentul pe care îl conduc, ei trec inclusiv prin cursuri de pregătire “unu la unu” pe marginea procesului de reconciliere și analiză de cont. Ca regulă, Huawei România nu abordează pregătirea noilor angajați în baza unui ghid prestabilit. Este apreciat fiecare membru al echipei și este promovată importanța sa în cadrul companiei, în baza pregătirii și aptitudinilor individuale. Încercăm să formăm profesioniști care pot aduce valoare adăugată, nu roboți, ci specialiști capabili să facă față progresului și schimbărilor pe care le aduce inteligența artificială.
În al doilea rând, dar nu mai puțin important, Huawei România își încurajează angajații să aibă mereu proiecte noi, alături de activitățile de zi cu zi, și îi sprijină să atingă un nivel bun de cunoaștere al întregii activități, nu doar al ariei specifice de competență. Spre exemplu, în multe alte companii, modulul contabilitate client înseamnă alocarea și încasarea plăților, dar în Huawei este diferit. Operațiunile de încasare sunt făcute de fiecare birou local, iar alocarea internă a plăților este făcută în mare parte automatizat, doar aproximativ 10% din aceste activități fiind realizate prin munca angajaților. În Huawei, modulul contabilitate clienti înseamnă în principal analiză și muncă non-standard de proces, reconciliere între Accounts Payable client și Huawei Accounts Receivable, analiza de cont, închiderea situațiilor lunare și îmbunătățirea intregului proces.
Dat fiind că Huawei este o companie de top din domeniul ICT, utilizăm cât mai mult posibil soluții automatizate pentru munca standard, viitorul fiind al digitalizării. Angajații sunt încurajați să îndeplinească activitățile cu valoare adăugată. Altfel spus, încurajăm angajații să facă muncă ce nu va putea fi ulterior înlocuită de un robot, pentru a le asigura șansa unei cariere profesionale de success.
Huawei România investește mult și în îmbunătățirea cunoștințelor angajaților săi. Sunt organizate întâlniri lunare la nivel global între toate Centrele de Shared Service (SSC) ale companiei, pentru a vedea și ulterior implementa modele de buna practică de pe diferite piețe. În același timp, pentru angajații cu rezultate deosebite sunt oferite cursuri de perfecționare în Shenzen-China. Prin intermediul lor ei își consolidează valoarea profesională, inclusiv prin schimbul de experiență cu reprezentanți ai altor centre.
Cum digitalizarea a preluat multe din activitățile de zi cu zi ale departamentului, există timpul fizic necesar pentru ca angajații noștri să poată călători în alte țări gestionate de Centrul de Shared Service din România, pentru a lucra cu echipele locale și cu partenerii nostri externi, contribuind astfel la îmbunătățirea intregului proces. Aceste activități îi ajută pe angajații noștri să deprindă o înțelegere și mai bună a domeniului la nivel regional, a reglementărilor și condițiilor specifice fiecarei piețe.
Nu în ultimul rând, HUAWEI este o companie privată, deținută integral de angajații ei. Huawei isi fidelizează angajații și pe piața locală, cei cu rezultate profesionale deosebite primind acțiuni în cadrul companiei. Acest lucru le dă sentimentul că sunt cu adevărat parte a companiei.

Anul 2006, în care v-ați alăturat companiei a fost de asemenea anul în care Huawei a deschis în România unul din cetrele ei internaționale de servicii, respectiv Accounting Shared Service Center. Practic ați ”crescut” împreună. Ce ne puteți spune despre rolul, despre relevanța Centrului?

Datorită pregătirii educaționale și profesionale foarte bune a angajaților români, din ce în ce mai multe companii multinaționale explorează posibilitatea de a deschide aici centre de shared services. Diferența vine din faptul că Huawei a reușit să identifice această oportunitate mult mai devreme, în perioada de început a globalizării, respectiv din anul 2006, când a fost inaugurat în România acest Accounting Shared Service Center. Huawei a crescut pe parcursul anilor ce au urmat numarul membrilor echipei Centrului. Au fost transferate aici activitățile de facturare și de contabilitate din mai multe state europene și a fost creat totodată un centru global de plăți, de rezervă. Dezvoltarea afacerii Huawei la nivel European și local a contribuit și ea desigur la creșterea volumului de muncă și astfel a echipei locale, aproximativ 70% din angajați fiind români.
Pentru mine, ca român, a fost și este o mândrie inclusiv faptul că avem oportunitatea de a promova România în relaționarea constantă cu partenerii externi, la nivel regional, atât ca valoare a profesioniștilor din industrie, cât și din punct de vedere al culturii și tradițiilor.
Vorbind de profesioniști, sunt și astăzi impresionată de modul în care Huawei România a reușit să formeze și să păstreze angajați extrem de bine pregătiți. Multe companii de pe piață caută să recruteze oameni din cadrul Huawei, tocmai datorită faptului că valoarea lor ar fi un atu valoros pentru orice angajator din domeniu. Huawei oferă aceste oportunități interne de pregătire și dezvoltare, stimulând astfel membrii echipei sale să își descopere și pe cât posibil să își atingă potențialul profesional maxim, ceea ce desigur contribuie și la succesul Huawei, dar și al consolidării reputației pieței românești de profil.

În cadrul acestui Centru, conduceți departamentul de reconciliere. Ce activități acoperă și ce oportunități de dezvoltare ați găsit aici la început?

Principala activitate pe care o gestionăm este cea a proceselor de reconciliere cu clienții externi ai Huawei din diferite state europene, precum Marea Britanie, Germania, Olanda, Spania, Franța, Italia, Polonia, România și alte țări, precum Turcia și Ucraina, care au fost preluate de centrul din România, de la centrul similar al Huawei din China.
Legat de oportunități, dat fiind faptul că Huawei intrase recent pe piața românească și în mod clar urma să se dezvolte, am văzut inca de la început un potential viitor de creștere în cadrul companiei. După ce m-am alăturat echipei Huawei România am realizat rapid că aici am sansa să arăt ce pot, că îmi pot aduce contribuția la redefinirea și îmbunătățirea proceselor interne și că, într-adevăr pot să îmi construiesc în cadrul ei o carieră pe termen lung. Îmi amintesc că am fost plăcut suprinsă de programul de training organizat în China anual pentru angajații cu rezultate foarte bune, alături de reprezentanți din centrele de shared services ale Huawei din întreaga lume. Prin ochii unei persoane de 24 de ani, am văzut oportunitatea de a îmbina perfect activitatea profesională și hobby-ul de a călători și a descoperi alte locuri și culturi.
În anul 2006 am început să lucrez în cadrul Huawei România ca asistent pe contabilitate clienti și am avansat treptat pe parcursul anilor, trecând prin poziții precum: Billing Staff, Accounts Receivable Accountant, Accounts Receivable Team Leader, Revenue and Cost Manager și Sales Accounting Manager. Huawei România are de altfel o abordare foarte bună, prin care ghidează de la început angajații să avanseze, pe ceea ce li se potrivește mai mult, respectiv fie pe construirea carierei lor în direcția de management, fie pe cea de expert.

Ce oferă unic în termeni de experiență profesională pentru un specialist în domeniu lucrul în cadrul departamentului de reconciliere din cadrul Huawei, comparativ cu alte oportunități de pe piața muncii?

Pentru că Huawei este atât de avasantă în ce privește digitalizarea, există periodic o schimbare a proceselor, sistemelor și chiar a responsabilităților, astfel încât mereu ne adaptăm, mereu învățăm ceva nou. Ne creștem astfel bagajul de cunoștințe și devenim profesioniști mai buni. De asemenea, munca în cadrul acestui department aduce oportunitatea de a călători și de a deveni familiar cu legislația și scenariile de afaceri din cadrul multor state europene, ceea ce sigur că oferă o perspectivă mult mai clară inclusiv la nivel European în general, cu toate plusurile aferente.
Un alt beneficiu pe care aș dori să îl subliniez este că Huawei România încurajează rotația constantă a personalului între departamente, ceea ce ne ajută să depridem o înțelegere mai bună în diferite domenii. Contribuția individuală la succesul muncii echipei este respectată și apreciată prin premieri lunare/trimestriale, programul Employee Stock Ownership și alte bonusuri foarte competitive. Se ține seama, totodată, de aptitudinile și aspirațiile salariaților și se depun eforturi pentru îndeplinirea lor, ceea ce sigur că face o diferență foarte mare în bine pe termen lung și este unul din motivele pentru care și gradul de retenție a angajaților atât în cadrul departamentului de reconciliere, cât și în cadrul Huawei România în general, este unul extrem de bun.

Huawei este o companie de înaltă tehnologie. Cum se resimte asta în activitatea departamentului de reconciliere, ce beneficii a generat spre exemplu digitalizarea adusă de noile tehnologii ICT sau aplicațiile inteligenței artificiale?

Huawei investește anual aproximativ 20% din profitul său în activități de cercetare și dezvoltare (R&D). Datorită încrederii extrem de ridicate în propriile sale soluții, în avantajele acestora față de alte tehnologii existente pe piață, Huawei nu doar le comercializează către clienții săi, dar le utilizează și în cadrul companiei.
Contabilitatea presupune și realizarea de activități cu un grad de rutină destul de ridicat, ceea ce poate duce la plafonare. Nu este cazul și în Huawei. Asa cum spuneam si mai devreme, promovarea puternica a digitalizarii permite ca activitățile de rutină să fie automatizate, astfel încât echipa noastră să se concentreze pe alte tipuri de sarcini, care să le pună în valoare capacitatea de gândire și analiză. Spre exemplu, digitalizarea internă permite alocarea automatizată a plăților, realizarea tot într-un sistem automatizat a diferitor pași din procesul de reconciliere, prezentarea de statistici în timp real privind rezultatele și putem vorbi de multe alte instrumente macro care ne degrevează echipa de aceste tipuri de muncă operațională și ne permite să ne mutăm atenția pe îmbunătățirea proceselor end to end cu clienții externi. Tocmai această abordare și valoarea deosebită a echipei din România a făcut ca, în ultimii ani, centrul de servicii de aici să preia din atributiile altor centre similare ale companiei.

Cum vedeti viitorul acestui departament?

Într-un termen destul de apropiat, toate operațiunile repetitive vor fi făcute automatizat de sistemele noastre. Echipa internă în acest context va putea să păstreze o legătură și mai strânsă cu partenerii nostri, precum și să fie parte a diferitor proiecte de nivel înalt. Sunt sigură, de asemenea, că vom continua să ne extindem echipa și că vom prelua activități de pe alte piețe și de la alte centre de servicii. Cum fluctuatia personalului în cadrul departamentului este foarte redusă, media de vechime fiind de 7 ani, și datorită aprecierii de care se bucură profesioniștii locali, atât în Huawei, cât și din partea partenerilor nostri, procesul de extindere naturală a echipei va face ca aproximati v 90% din membrii ei să fie români.
Vom deveni, din ce în ce mai mult, un centru excelent de expertiză în domeniu, oferind un suport important business-ului Huawei, precum și partenerilor noștri de pe piața locală și de pe cea europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...